-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:50
No menu items!

PNL propune ajutoare pe energie de 700 lei și continuarea voucherelor pe alimente, de 50 euro

spot_img

4 milioane de români vor beneficia de un ajutor pentru încălzire în sezonul rece, iar voucherele de 50 de euro pentru alimente vor fi prelungite pentru 2,4 milioane de cetățeni, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL după ședința conducerii partidului de miercuri seară.

Ionuț Stroe a declarat că în ședința BPN, PNL a decis că Guvernul va adopta, în perioada următoare,  o ordonanţă de urgenţă „pe zona de ajutoare, la zona de alimente, va exista o ordonanţă de urgenţă care va prelungi programul celor 50 de euro alocaţi bilunar şi pentru anul 2023”. De asemenea, va fi aprobat un program din Fondul de coeziune pe care îl are România la dispoziţie, care vizează „ajutoare pe zona energiei în cuantum de 700 lei pentru sezonul rece, care cuprinde cele cinci luni în care consumul de energie este mai ridicat, noiembrie-martie”. 

Întrebat ce persoane se vor încadra pentru primirea ajutorului de 700 lei pentru energie, reprezentantul PNL a precizat că plafonul de vârstă o să scadă la 60 de ani, iar veniturile trebuie să fie de sub 2.000 lei.

M. Nedelcu