Premierul Nicolae Ciucă a declarat, sâmbătă, că partidul nu a luat încă o decizie cu privite la candidaturile pentru alegerile locale din 2024 în marile oraşe. Ciucă a răspuns astfel unei întrebări privind candidatul PNL la Primăria Capitalei, în condițiile în care, vineri, Marcel Ciolacu a anunțat că Gabriela Firea va fi candidatul PSD.
Întrebat sâmbătă, dacă PNL a decis cu privire la viitorul candidat pentru Primăria Capitalei, în contextul în cate fostul edil Gabriela Firea a anunţat deja intenţia de a intra în cursa electorală pentru un nou mandat din 2024, preşedintele PNL a răspuns că partidul nu a decis cu privire la candidaturi.
„Până în acest moment, nu am discutat pe cine susţinem, cum susţinem sau pe cine nominalizăm pentru a candida la primăria vreunui oraş. Am anunţat cât se poate de deschis că PNL a pornit o activitate de sondare şi în acest moment suntem în derularea acestui proces”, a afirmat Ciucă sâmbătă, în județul Constanţa, unde a participat la şcoala de vară a Tineretului Naţional Liberal.
Raluca Dan