1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:22
No menu items!

PNL mai pierde un parlamentar. Cu câte voturi a mai rămas

spot_img

Numărul parlamentarilor care părăsesc grupul PNL continuă să crească. Deputatul Nicolae Giugea a anunțat, luni, că nu mai face parte din grupul parlamentar PNL şi că va activa în următoarea perioadă ca deputat neafiliat.

“Este o decizie grea, pe care am luat-o după ce am cântărit cu atenție ce se întâmplă acum în partid. Nu sunt nou în politică și nu cedez primului impuls, dar știu când lucrurile scapă de sub control. Din păcate, în PNL asta se întâmplă. Partidul Național Liberal este captiv unui grup care se comportă irațional. Nu există niciun fel de explicație logică pentru modul în care, în câteva luni, grupul lui Florin Cîțu a distrus o coaliție perfect funcțională, a distrus un guvern care avea oportunitatea de a face reforme reale pentru a pune România pe direcția cea bună și, în cele din urmă, a instalat haosul în țară”, a transmis Nicolae Giugea.

Acesta a precizat că în plină pandemie, echipa “câștigătoare” a declanșat un război în partid, apoi unul în coaliție, apoi unul cu întreaga țară.

“Uneori, fără ca oamenii de știință să poată găsi explicații plauzibile, pe plajele din întreaga lume sunt descoperite balene eșuate. Nimeni nu a reușit să înțeleagă până acum ce le determină pe aceste mamifere să se sinucidă din senin. Ceea ce se întâmplă acum cu PNL seamănă izbitor de mult cu acest fenomen natural”, a afirmat Nicolae Giugea.

El a spus că partidul se îndreaptă către un naufragiu evident și nimeni nu are curaj să spună nimic, fiindu-le mai frică de șeful din partid, decât de electorat.

“Sunt sigur că mulți membri de partid primesc, la fel ca mine, semnale de la oamenii care i-au votat și care le spun că, de câteva luni, PNL s-a decuplat de tot de interesele electoratului. Am promis în campanie că vom fi un partid responsabil care va acționa în interesul cetățenilor. Ce face acum așa zisa echipă câștigătoare nu mi-aș fi imaginat nici în cele mai negre coșmaruri. Asistăm la o decuplare totală de agenda publică. Într-o țară lovită cumplit de valul 4 al pandemiei, în prag de iarnă când facturile la energie au crescut peste noapte, când prețul la benzină a depășit cele mai pesimiste prognoze, conducerea PNL nu face altceva decât să arunce România în haos”, a adăugat liberalul.

El menționează că negocierile pentru stablirea unui nou Guvern au arătat că, în momentul de față, PNL nu are nicio strategie, niciun plan, nicio idee.

“Nu pot să fiu părtaș la așa ceva, pentru că activitatea mea în Parlament este legată de cetățenii care m-au votat, nu de o conducere a PNL efemeră și lipsită de orice contact cu realitatea. Rămân încă membru al PNL, dar voi activa ca parlamentar neafiliat”, a subliniat Nicolae Giugea.

Până acum, Ludovic Orban, fost președinte al Camerei Deputaților, senatorul Ovidiu Iosif Florean și deputații Alexandru Kocsis, Ionel Dancă, Ion Ștefan, Constantin Șovăială, George Ionescu, Luminița Barcari, Adrian Oros, Claudiu-Martin Chira și Bogdan Bola vor activa ca independenți, după ce și-au dat demisiile din Grupul parlamentar al PNL.

În acest fel, PNL pierde 11 voturi la Camera Deputaților și rămâne cu 80, față de 91 cât avea la începutul legislaturii, dar și 1 vot la Senat.

                                                                                                                Adina Silav