4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 16:17
No menu items!

PNL îl iartă pe Claudiu Năsui. Deocamdată

spot_img

Biroul Politic al PNL a mandatat senatorii să voteze împotriva moţiunii simple a PSD la adresa ministrului Cladiu Năsui, deși în partid au existat păreri contrare.

Liderii PNL i-au reproșat premierului Florin Cîțu (care nu a fost prezent la ședința de luni) că nu gestionează bine activitatea miniștrilor cabinetului, mai ales a celor de la USR-PLUS, Vlad Voiculescu și Claudiu Năsui. 

Și chiar dacă există atâtea nemulțumiri cu privire la ministrul Economiei, Ludovic Orban le-ar fi spus colegilor să își păstreze argumentațiile până la ședința viitoare, la care va participa și premierul, iar până atunci să voteze împotriva moțiunii depuse pe numele lui Năsui.

„Astăzi am dezbătut subiectul şi am luat o decizie în Biroul Politic în care am mandatat senatorii PNL să voteze împotriva moţiunii iniţiate de PSD. Când e vorba de poziţionări politice, BPN ia decizii politice. La fel am făcut şi în cazul celeilalte moţiunii din Camera Deputaţilor împotriva unui alt ministru. A fost un vot împotrivă în cadrul BPN. Nu vă dau identitatea pentru că e democraţie în partid”, a anunțat Ludovic Orban, la finalul BPN al PNL.