Crin Antonescu a dat luni, înaintea deciziei finale privind soarta USL, un semnal de independenţă a PNL în interiorul Uniunii. Fără să fi avut loc o şedinţă a liderilor coaliţiei de guvernare, președintele PNL a ieşit public şi a dat semnalul de vot pentru parlamentarii săi pe două probleme fierbinţi care se află în atenţia Parlamentului.
Astfel, Crin Antonescu a declarat că va merge la şedinţa grupului deputaţilor PNL şi le va cere acestora să voteze pentru ridicarea imunităţii deputatului PSD Vlad Cosma.
Totodată, preşedintele PNL a spus că le-a cerut liberalilor jurişti să înainteze o cerere către Biroul Permanent al Camerei, prin care să solicite introducerea pe ordinea de zi a ordonanţei privind amnistia şi graţierea pentru a vota apoi împotrivă. „Trebuie să încheiem acest subiect care nu ne face bine”, a spus Crin Antonescu.
Nicoleta Vera