-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:47
No menu items!

PNL a pierdut la CCR. Victor Ponta rămâne cu imunitatea de deputat

spot_img

Curtea Constituţională a decis că votul Camerei Deputaţilor în cazul cererii DNA de urmărire penală a premierului Victor Ponta pentru conflict de interese, a fost constituţional

CCR_21.01.2014_SZ

Judecătorii constituţionali au respins ÎN UNANIMITATE, ca neîntemeiată, sesizarea PNL privind neconstituţionalitatea articolului 157 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

De asemenea, Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă sesizarea privind hotărârea prin care s-a respins cererea DNA de urmărire penală a premierului Victor Ponta.

PNL a arătat în cele două sesizări că în plenul Camerei nu s-a supus la vot cererea procurorilor de anchetare a premierului, ci raportul Comisiei juridice, care propunea ca plenul să nu ceară urmărirea penală, în baza articolului 157 din Regulament. Sesizarea a fost formulată de 105 deputaţi liberali.

Astfel, potrivit PNL, dacă în Comisia juridică există o majoritate care este ostilă cererii de începere a urmăririi penale, chiar dacă 80% dintre deputaţi sunt de acord cu începerea urmăririi penale, aceştia sunt împiedicaţi, prin Regulamentul Camerei, să avizeze urmărirea penală, având doar posibilitatea de a respinge proiectul de hotărâre formulat de Comisie.

La 9 iunie, plenul Camerei Deputaţilor a respins cererea DNA de urmărire penală a premierului Victor Ponta pentru conflict de interese.

Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul „Turceni – Rovinari”, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat.