Moțiunea de cenzură a PNL împotriva Guvernului Ponta va fi dezbătută în plenul Parlamentului săptămâna viitoare
Liberalii au depus, marți, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta, semnată de parlamentarii PNL, PDL, PPDD și PMP, la conducerea celor două Camere ale Parlamentului. Moțiunea este intitulată „Opriți Guvernul Ponta 3 – Guvernul corupției, demagogiei și minciunii„.
Moțiunea de cenzură, conform procedurilor parlamentare, a fost depusă la birourile celor doi președinți, al Camerei Deputaților și al Senatului. De acum încolo trebuie sesizate Birourile permanente de cei doi președinți și în 24 de ore să se convoace ședința reunită a Birourilor permanente pentru a stabili calendarul de organizare a prezentării, care se face în termen de cinci zile, apoi, în termen de trei zile, trebuie să se programeze dezbaterea și votul.
Eugen Nicolăescu
vicepreședinte PNL
Nicolăescu a adăugat că, marți, au fost înregistrate 225 de semnături. „Față de ziua de ieri (n.r.-luni) s-au mai adăugat semnăturile deputaților independenți care aparțin PMP. Probabil că au simțit nevoia să vină să facă opoziție alături de noi”, a menționat Nicolăescu.
Moțiunea de cenzură îl acuză pe premierul Victor Ponta de corupție, ipocrizie, atitudini împotriva justiției și de folosirea resurselor bugetare în scop electoral. Potrivit textului moțiunii, Guvernul Ponta duce România în orizontul “întunecat și corupt” din perioada 2001-2004, dar și în perioada de dinainte de 1989, când partidul unic acaparase întreaga țară.
Potrivit Constituţiei, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.
Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea în Parlament.
D.M.