1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:08
No menu items!

Ploi torențiale în Harghita: peste 100 de gospodării inundate

spot_img

Două localități din județul Harghita au fost lovite de inundații duminică după-amiază

inundatii

Peste 100 de curţi şi anexe gospodăreşti din două localităţi din judeţul Harghita au fost inundate, duminică după-amiază, în urma ploilor torenţiale însoţite de grindină.

Primarul localităţii Căpâlniţa, Benedek Laszlo, a declarat că în comună a plouat torenţial şi a căzut grindină timp de aproximativ o oră şi jumătate. Din cauza apei de pe versanţi, pârâul Homordul Mic s-a umflat şi a ieşit din matcă.

A plouat torenţial cam o oră şi jumătate, a dat şi grindină, dar mai mult apa a fost. Apa a venit de pe dealuri şi din cauza aceasta s-a revărsat pârâul Homorodul Mic, a intrat în case, în subsoluri, în anexele gospodăreşti, în curţi, a avariat podeţe şi a ajuns pe străzi„, a spus primarul comunei Căpâlniţa, citat de MEDIAFAX.

Potrivit acestuia, cantitatea de precipitaţii căzută într-o oră şi jumătate a fost de 50 de litri pe metrul pătrat. O statistică provizorie a pagubelor provocate arată că în localitate au fost inundate subsolurile a 35 de case, aproximativ 50 de anexe gosodăreşti şi 2,53 kilometri de drumuri comunale. Totodată, apa a afectat circa 15 hectare de fâneaţă şi a avariat patru podeţe.

Benedek Laszlo a precizat că în zonă intervin 30 de pompieri voluntari de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din localitate, cu trei motopompe, tractoare şi cu un buldoescavator.

Ploile abundente au creat probleme şi în oraşul Vlăhiţa, unde pârâul Racoş a ieşit din matcă şi a inundat aproximativ 20 de curţi, grădini, bucătării de vară şi şuri. Potrivit primarului localităţii, Rus Sandor, apa a început să se retragă.

A plouat torential şi la Miercurea Ciuc, unde a căzut şi grindină, însă fără să se producă inundaţii.

Râurile mici şi afluenţii Oltului mijlociu din judeţul Harghita s-au aflat, duminică, până la ora 24.00, sub Cod galben de inundaţii, potrivit unei atenţionări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor.

Hidrologii au avertizat că se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de niveluri şi debite cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe unele râuri mici şi pe afluenţii Oltului mijlociu din judeţul Harghita, ca urmare a precipitaţiilor cu caracter totenţial.

R.D.