Meteorologii au avertizat că de miercuri, ora 15.00, până vineri, ora 9.00, în toate judeţele ţării vor fi averse, care vor avea şi caracter torenţial, căderi de grindină, descărcări electrice şi intensificări ale vântului.
Potrivit informării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), începând de miercuri după amiază şi până vineri dimineaţă, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a ţării.
„Vor fi averse, ce vor avea şi caracter torenţial, căderi de grindină, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului care trecător vor lua aspect de vijelie. Aceste manifestări vor fi mai frecvente la munte, în sud-vestul, centrul şi nord-estul ţării. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 litri/metru pătrat”, se arată în informarea ANM.
Andrei Tudor