4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:01
No menu items!

Ploaie torenţială pe A2 Bucureşti-Constanţa. Vizibilitate scăzută, sub 100 de metri. Recomandările Poliției

spot_img

Plouă torenţial pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa şi astfel vizibilitatea este scăzută, pe alocuri, sub 100 de metri.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române, ploaia torenţială este semnalată pe A2, pe tronsonul kilometric 149 – 164, între localităţile Feteşti, judeţul Ialomiţa şi Cernavodă.

Poliţiştii rutieri recomandă şoferilor reducerea semnificativă a vitezei, mărirea distanţei de siguranţă dintre autovehicule, iar în cazul în care consideră că vizibilitatea nu le permite deplasarea în siguranţă, să oprească în primul spaţiu de servicii şi aşteptaţi încetarea ploii torenţiale.

De asemenea, polițișii anunță că pe autostrada A2 sensul București – Constanța se circulă în coloană în zona localității Fetești, pe sensul către Capitală, acolo unde, din cauza lucrărilor de consolidare a podului peste brațul Borcea, traficul se desfășoară pe câte o bandă pentru fiecare direcție.

Pentru perioade limitate de timp, pe parcursul zilei, în vederea fluidizării, polițiștii procedează la oprirea circulației pe sensul către litoral, permițând deplasarea pe două benzi pe sensul către București.

                                                                                                          Adina Silav