Sute de participanți au scandat lozinci antiprezidențiale
Peste 1.000 de persoane s-au adunat de la ora 16 în apropierea Palatului Cotroceni, înainte de ora 17, când era programată plimbarea inițiată de Mircea Badea și jurnaliștii de la Antena 3. Oamenii au protestat public față de abuzurile din justiție și față de președintele României, Traian Băsescu. Numărul „plimbăreților” a crescut, în mai puțin de o oră, la peste 5.000.
Jurnaliștii de la Antena 3 au fost ovaționați de mii de oameni care i-au asaltat cu entuziasm, „îngreunându-le” plimbarea în jurul Palatului Cotroceni – directorul Antena 3, Mihai Gâdea, realizatorii Mircea Badea, Adrian Ursu, Răzvan Dumitrescu sau Dana Grecu sunt doar câțiva dintre cei care au dat mâna cu sute de oameni, au dat autografe și au stat de vorbă despre abuzurile din justiție și despre abuzurile președintelui României.
Chiar dacă s-au înregistrat mici incidente la început, Plimbarea Libertății a continuat ore întregi în liniște. Foarte mulți i-au întrebat pe jurnaliștii de la Antena 3, dar și de la Sursa Zilei, dacă această plimbare se va relua și în zilele următoare. Directorul editorial de la Sursa Zilei, Andi Topală, le-a explicat oamenilor că „nimeni nu vrea să instige la revoltă sau să îndemne la astfel de manifestări, pentru că fiecare este liber să aleagă”. Andi Topală a împărțit zeci de autografe mulțumindu-le oamenilor că au ales să ia atitudine.
Olimpia Diaconiuc