6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:24
No menu items!

Plenul Camerei se va pronunţa luni asupra ridicării imunităţii Elenei Udrea

spot_img

Anunțul a fost făcut joi de președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea

Udrea 3_SZ

Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a declarat, joi, că plenul se va pronunţa luni asupra asupra cererii de începere a urmăririi penale în cazul Elenei Udrea, unde există deja aviz pozitiv, precum şi asupra celorlalte cereri ale Justiţiei, sub rezerva primirii raportelor de la Comisia Juridică.

Am stabilit, cu această ocazie, pentru că ne-a venit raportul pe primul dosar în cazul doamnei deputat, fost ministru al dezvoltării, să avem un plen imediat după plenul reunit de luni, cu patru puncte: luăm act de încetarea mandatului domnului deputat Petre Roman al doilea- raportul venit de la Comisia Juridică în primul dosar de ridicare a imunităţii şi începere a urmăririi penale, sub rezerva primirii celorlalte două rapoarte pe care le-am trimis acum (joi la prânz – n.r.) la Comisia Juridică. (…)Am dat cele două noi dosare Comisie Juridice: unul, conform Regulamentului, îl vor judeca cei din comisie şi le-am dat voie să lucreze vineri, sâmbătă şi duminică; celălalt – are stabilit în statut un termen scurt de trei zile, în situația excepţională în care se cere arestarea preventivă a unui deputat.

Valeriu Zgonea
președinte, Camera Deputaților

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut, marţi, de la Camera Deputaţilor, trei avize pentru arestarea preventivă a Elenei Udrea.

R.D.