-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:50
No menu items!

Platini susține un nou vot pentru CM 2022, dacă există suspiciuni de corupție

spot_img

Rusia și Qatar au primit organizarea Cupelor Mondiale din 2018 și respectiv 2022

michel-platini

Președintele UEFA, francezul Michel Platini, a declarat că dacă există cea mai mică suspiciune de corupție în atribuirea Mondialului de fotbal din 2022 către Qatar, atunci susține un nou vot în cadrul FIFA, potrivit  AFP.

Pentru Qatar-2022, eu nu am fost influențat. Votul, în ce mă privește, a avut loc în totală transparență și am spus mereu că la cea mai mică suspiciune de corupție, va fi un nou vot, dar pentru moment știm ce va fi”, a declarat Platini, care este și vicepreședinte al FIFA.

Fostul internațional francez nu a ascuns că a susținut candidatura Qatarului, în scopul dezvoltării fotbalului în zone în care Cupa Mondială nu a mai fost găzduită. Platini a susținut însă și mutarea turneului final pe timpul iernii din cauza temperaturilor ridicate din timpul verii, însă FIFA este cea care va lua decizia finală.

Rusia și Qatar au primit organizarea Cupelor Mondiale din 2018 și respectiv 2022, la finalul unui proces despre care s-a spus că a fost manipulat prin acte de corupție.