-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:29
No menu items!

Plângere penală împotriva lui Traian Băsescu, depusă la Parchet de 173 de parlamentari

spot_img

parchetul general

Un număr de 173 de parlamentari PSD, UNPR și PC au depus, joi, la Parchetul General o plângere penală împotriva președintelui Traian Băsescu, denunțul fiind făcut pentru șantaj.

Plangerea penală, semnată de premierul Victor Ponta și de 172 de parlamentari, a fost trimisă prin poșta militară. Denunțul va fi anexat la plangerea penală depusă de senatorul PSD Gabriela Firea, miercuri, la Parchetul General, împotriva șefului statului, pentru amenințare și șantaj.

Considerăm numitul Băsescu Traian, care ocupă funcţia de Preşedinte al României, se bucură numai de imunitatea prev. art. 84 alin 2 din Constituţia României, care nu îl ocroteşte în ceea ce priveşte viaţa şi afacerile sale private conform principiului egalităţii în faţa legii prev. de art. 16 alin 1 din Constitutie, el neputându-se situa mai presus de lege conform alin 2 al aceluiaşi text de lege.

Pentru aceste considerente solicităm cercetarea şi trimiterea în judecată a numitului Băsescu Traian.

plângere penală

D.M.