1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:29
No menu items!

Pisicile recunosc vocea stăpânului, dar aleg să o ignore

spot_img

cat owner

Pisicile sunt capabile să recunoască vocea stăpânului, dar aleg să o ignore, probabil din motive legate de evoluția acestor animale, potrivit unui studiu realizat de cercetători japonezi.

Studiul, realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea din Japonia, a fost aplicat pe 20 de pisici domestice aflate în casele stăpânilor lor, potrivit publicației The Independent.

Cercetătorii au așteptat până când stăpânul a ieșit din cameră, apoi le-au pus pisicilor înregistrări cu vocile a trei străini care le chemau pe nume, urmate de vocea stăpânului, iar apoi de cea a unui alt străin. Au fost analizate răspunsurile felinelor la fiecare chemare, prin luarea în considerare a unor factori precum mișcarea urechilor, cozii, capului sau dilatarea pupilelor.

Astfel, atunci când își auzeau numele, felinele aveau un “comportament de orientare”, mișcându-și capul și urechile pentru a localiza de unde provenea sunetul. Deși pisicile aveau un răspuns mai mare la vocea stăpânului decât a străinilor, felinele refuzau să se miște la chemarea participanților.

Studiul arată că motivul pentru care pisicile nu răspund la chemare ar fi legat de domesticirea prematură a speciei, care contrastează relația dintre om și câine. Câinele a fost domesticit de-a lungul a mii de ani pentru a răspunde la ordine și comenzi, însă pisicile n-au avut nevoie niciodată să învețe un astfel de comportament.

Deși câinii sunt percepuți de către stăpânii lor mai afectuoși decât pisicile, ambele animale se bucură de un nivel asemănător de atașament din partea acestora.

D.M.