6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:52
No menu items!

Piramidele de pământ din Satu Mare

spot_img

Material prezentat de Fundația România Autentic

tumuli

Piramidele (sau tumulii) de pe Valea Stăncioiului şi cele de la Goranu din judeţul Vâlcea sau formaţiunile piramidale de la Şona, situate la doar 5 km de oraşul Făgăraş (judeţul Braşov) au atras în ultimii ani atenţia lumii ştiinţifice, scrie satmareanul.net.

Astfel de formaţiuni ciudate se află şi pe raza judeţului Satu Mare, câteva fiind descoperite lângă Hodod şi pe care arheologii le-au botezat tumuli. O structură tumulară a fost descoperită şi la Medieşu Aurit (Dealul Acastăului), în apropierea căreia a fost identificată şi o cetate preistorică. De asemenea, la intrarea în Pir există un tumul „uriaş”, cu înălţimea de 10 metri, dar şi alte câteva formaţiuni mai mici. Tumuli mai sunt la Ghenci, Andrid şi Carei. Pe raza judeţului Satu Mare au fost identificate sute de structuri tumulare, dintre care aproximativ 200 se găsesc în Valea Ierului, considerată ca fiind zona cu cea mai mare densitate în ceea ce priveşte aceste piramide ciudate.

„Un tumul asemănător cu cele de la Hodod a fost studiat în judeţul Maramureş. Acesta se află într-un sat, în Bicaz, aflat în vecinătatea comunei Hodod unde arheologii au descoperit un mormânt care se presupune că i-a aparţinut unei căpetenii de vază deoarece au găsit obiecte din os sculptate, dar şi multe alte artefacte de valoare. Mormântul datează din perioada 1.100-1.000 î. Hr. Având în vedere că acesta se găseşte în apropierea comunei Hodod şi are aproximativ aceeaşi dimensiune şi aspect ca tumulii de la noi, presupunem că şi cele de la Hodod provin din aceeaşi perioadă istorică”, spune Liviu Marta, potrivit publicaţiei citate.

„Aceşti tumuli aveau un rol funerar, acolo fiind îngropaţi căpeteniile, cavalerii şi persoanele de vază din cadrul comunităţilor de acum multe mii de ani. Tumulii aflaţi pe raza judeţului nostru aparţin mai multor populaţii. În primul rând, pe la 3.000 î. Hr. prin aceste zone au trecut aşa-numitele „populaţii de stepă” care construiau tumuli. Apoi, prin 1.500 î. Hr au venit populaţiile aparţinând epocii bronzului. Spre exemplu, la Medieşu Aurit am descoperit Dealul Acastăului, un tumul datat pentru această perioadă (1.500 î. Hr.). Interesant este faptul că la Medieş, în apropierea acelui tumul a fost descoperită şi o cetate preistorică”, completează Marta.

Studiul acestor structuri piramidale va dezvălui o serie de lucruri interesante legate de trecutul nostru şi al civilizaţiilor care au trecut pe aceste pământuri cu multe milenii în urmă, culturi care ne-au lăsat moştenire misterul unor structuri ciudate dintre care cel puţin câteva au fost ridicate în perioada în care egiptenii şi-au construit renumitele lor piramide, aşezându-le ca pe nişte mărgele de-a lungul Văii Nilului.

Olimpia Diaconiuc