-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:20
No menu items!

Piloţii aeronavei naţionalei Germaniei au declarat stare de urgenţă la peste 8.400 m altitudine

spot_img

Piloţii aeronavei care transporta echipa naţională de fotbal a Germaniei după meciul disputat în Islanda au declarat stare de urgenţă în timp ce aparatul survola Scoţia, joi dimineaţă, şi au fost nevoiţi să aterizeze la Edinburgh, informează dailymail.co.uk.

Sursa citat a precizat că, deocamdată, nu sunt informaţii despre problemele apărute în acest zbor.

Avionul Boeing 737 circula pe ruta Reykjavik – Frankfurt, după meciul din prelimianriile Cupei Mondiale din 2022, disputat miercuri seară, potrivit news.ro.

Pilotul a transmis un mesaj „squawk 7700”, un semnal pentru o stare de urgenţă generală, la 8.400 de metri altitudine, apoi aeronava a aterizat cu bine, după 20 de minute, în jurul orei locale 04.00 (n.r. – 06.00, ora României).

„Mai întâi siguranţa. O escală sigură ca măsură de precauţie la Edinburgh”, a fost informaţia de pe contul oficial de Twitter al naţionalei germane, urmat de un alt mesaj:

„Suntem bine, verificările de siguranţă la avion continuă”.

Aeronava decolase din Islanda la ora locală 01.05 (04.05, ora României).

Germania, care face parte din Grupa J a prelimianriilor Cupei Mondiale, în care se află şi România, s-a impus în deplasare cu 4-0.