-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:14
No menu items!

Pilot diagnosticat cu malarie, internat la Spitalul „Victor Babeş” din Capitală

spot_img

Este al 15-lea caz de malarie ajuns în Spitalul «Victor Babeş» în acest an

spital_infectioase

Un pilot care era internat la Spitalul Judeţean Bacău a fost adus de urgenţă, cu un elicopter SMURD, la Spitalul „Victor Babeş” din Bucureşti, după ce a fost diagnosticat cu malarie.

Directorul medical al unităţii sanitare din Capitală, Corneliu Popescu, a precizat pentru MEDIAFAX că 99 la sută din cazurile de malarie internate în unitatea sanitară vin din Africa.

Este vorba despre un pilot de 46 de ani care a fost internat la Spitalul din Bacău. După ce a fost pus diagnosticul, medicii băcăuani au decis transferarea de urgenţă a bărbatului la Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale «Victor Babeş» din Capitală. Este al 15-lea caz de malarie internat în Spitalul «Victor Babeş» în 2015.

Corneliu Popescu
director medical, Spitalul „Victor Babeș” București

Directorul medical al Spitalului „Victor Babeş” nu a dat alte informaţii medicale în legătură cu starea bărbatului, întrucât aceasta a fost solicitarea familiei pilotului.

Corneliu Popescu a mai precizat că la spitalul din Capitală au ajuns anual, în medie, între 30 şi 40 de cazuri de malarie, iar toţi pacienţii internaţi s-au vindecat.

Malaria este o boală infecţioasă întâlnită în zonele tropicale şi subtropicale, care se manifestă prin febră aparută la şapte zile de la prima posibilă expunere. Parazitul malariei este transmis prin înţepătura femelei ţânţarului anofel.

R.D.