-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:42
No menu items!

Piloții fac proteste pentru salarii, TAROM angajează personal administrativ

spot_img

În timp ce piloții, însoțitorii de bord și mecanicii de la TAROM se plâng că nu au primit niciun leu în plus la salarii din 2008, Departamentul Resurse Umane angajează personal, fără bază legală, pe salarii de 18.000 de lei

TAROM-Airbus_A310_YR-LCA

Consiliul de Administrație al TAROM, întrunit pe 22 iulie, a decis că șefa Resurselor Umane, Claudia Crăița trebuie cercetată disciplinar pentru că a făcut angajări ilegale.

Astfel, purtătorul de cuvânt al TAROM, Georgeta Dinu, care NU a comunicat cu pasagerii când zborurile companiei aeriene au fost afectate de o grevă spontantă a piloților și însoțitorilor de bord, a fost reangajată ilegal de directorul de la Resurse Umane, Claudia Crăița. Membrii CA au constatat că raportul privind angajarea și modalitatea de stabilire a remunerației șefului Compartimentului Comunicare din TAROM prezintă informații nereale.

Persoana în cauză a ocupat anterior același post, șef Compartiment Comunicare, și a acționat în judecată TAROM pentru o pretinsă „concediere ilegală”, întrucât, în cursului anului 2013, a fost notificată de TAROM cu privire la încetarea contractului individal de muncă la sfârșitul perioadei de probă. În cursului anului curent, TAROM a angajat-o pe același post, prin „ofertare”, începând cu 5 mai 2014, pe perioadă nedeterminată, cu o perioadă de 30 de zile de probă, fără să se țină cont de faptul că TAROM are calitatea de pârât în dosarul ce are ca obiect pretins concediere ilegală, (…), dosar nesoluționat, demers ce va afecta apăratea TAROM în cauză. Nivelul salariului a fost stabilit discriminatoriu, raportat la salariații TAROM, fără a se ține cont de nivelul de responsabilitate al postului și nici de nivelul de salarizare din companie pentru poziții similare.

minuta ședinței CA al TAROM

Surse autorizate din conducerea companiei ne-au spus că șefa de la Resurse Umane are aproape 18.000 de lei pe lună. Deși leafa e mai mare ca a celor de la Departamentul Tehnic sau de la Direcția de Zbor, Claudia Crăița nu a respectat procedurile nici pentru ocuparea postului de șef Departament Sigutranța Zborului și Calitate, conform raportului din aceeași ședință de conducere. De asemenea, s-a stabilit că nu au fost prezentate documentele în baza cărora a fost angajată pe postul de specialist resurse umane, o tânără, Denisa Păun. De fapt, tânăra a fost colegă cu directoarea de la Resurse Umane la Eximbank, așa că a primit, la angajare și un spor pentru lucru sistematic peste program, în cuantum de 25%, ca parte din pachetul salarial.

Membrii CA al TAROM au prezentat toate aceste concluzii și decizii managementului companiei, dar Christian Heinzmann nu a luat nicio măsură. De altfel, managerul privat al TAROM a lipsit și de la negocierile pe care sindicaliștii și reprezentanții companiei le-au avut cu ministrul Ioan Rus, atunci când acesta i-a chemat la discuții, după protestul spontan de la începutul acestei săptămâni.

Ștefan Etveș