1.8 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 20:13
No menu items!

Piesa formației Holograf, „Cât de departe”, cea mai difuzată melodie în 5 ani

spot_img

Piesa „Cât de departe”, interpretată de Holograf, este cea mai difuzată melodie la radiourile româneşti în ultimii cinci ani, iar videoclipul „Tot mai sus”, semnat de Guess Who şi  Marius Moga, este cel mai difuzat de televiziuni

Melodia „Cât de departe”, interpretată de Holograf, a avut, în perioada 1 ianuarie 2011 – 30 iunie 2015, 12.867 de difuzări la radio, conform monitorizării realizate de Media Forest, compania ale cărei statistici decid câştigătorii de la Media Music Awards.

Următoarele cele mai difuzate melodii românești sunt Smiley – „Dream Girl”, Smiley – „Acasă”, Vama – „Perfect fără tine”, Elena Gheorghe feat. Glance – „Ecou”, Alb Negru feat. Raflo, Rareş – „Mi-e sete de tine”, Voltaj – „Dă vina pe Voltaj”, Voltaj – „Lumea e a mea”, Andra – „Inevitabil va fi bine” şi Vunk feat. Antonia – „Pleacă”.

În clasamentul videoclipurilor difuzate de televiziunile românești, pe primul loc este situat „Tot mai sus”, semnat de Guess Who şi DeMoga (de 8.831 de ori).

Pe următoarele locuri se situează Smiley – „Dream Girl”, Vunk feat. Antonia – „Pleacă”, Shift feat. Marius Moga – „Sus pe toc”, Delia feat. Kaira – „Pe aripi de vânt”, Smiley – „Dead man walking”, C.R.B.L. feat Helen – „Kboom”, Maximilian feat. MEFX – „Sophie”, Alex Velea – „Minim doi” şi Smiley – „Acasă”.

Media Forest este o companie care identifică şi monitorizează în timp real apariţiile radio şi TV, apoi decide, pe baza acestor informații, câştigătorii trofeelor Media Music Awards. Gala muzicală va avea loc în acest an la Sibiu, pe 3 septembrie.