3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 14:48
No menu items!

Dezastrele naturale au provocat pierderi economice de 313 miliarde dolari. Romania, pe locul 2 în Europa, în ceea ce priveşte incendiile de pădure

spot_img

Pierderile economice globale din 2022 cauzate de dezastre naturale au atins 313 miliarde de dolari, cu 4% peste media secolului 21, arată un studio al AON, unul dintre liderii globali ai pieţei brokerilor de asigurări. Romania se află pe locul doi în Europa, după Spania, în ceea ce priveşte incendiile de pădure.

”Potrivit studiului publicat în 2023, pierderile economice globale din 2022 cauzate de dezastre naturale au atins 313 miliarde de dolari, cu 4% peste media secolului 21, iar pierderile globale asigurate în urma dezastrelor naturale în 2022 sunt estimate la 132 de miliarde de dolari”, arată compania AON în studiul global  „Vreme, climă şi catastrofe” (Weather, Climate and Catastrophe Insight), care măsoară modul în care aceste elemente s-au schimbat şi au influenţat societatea, economia şi sistemul de asigurări.

Cifrele arată că 2022 este al cincilea an cel mai costisitor an din istorie pentru industria asigurărilor.

Conform datelor citate în studiul AON, aproximativ 75% din pierderile globale asigurate au fost înregistrate în Statele Unite. Aceste cifre evidenţiază o realitate alarmantă: un decalaj global de protecţie de 58%, ceea ce înseamnă că aproape jumătate din pierderile economice cauzate de dezastrele naturale nu sunt acoperite de asigurări.

Evenimentele climatice extreme, inclusiv valurile de căldură, perioadele de secetă şi de inundaţii continuă să stabilească noi recorduri şi să impună provocări pentru economia şi societatea globală În acest context, rolul companiilor de asigurări devine esenţial pentru a atenua impactul economic al acestor dezastre şi a îmbunătăţi rezilienţa comunităţilor afectate.

Cifrele acestui raport evidenţiază importanţa consolidării eforturilor de atenuare a riscurilor şi de investiţii în instrumente şi soluţii eficiente pentru viitoarele practici de atenuare şi adaptare.

„Într-o lume globalizată, consecinţele dezastrelor naturale se întind mult dincolo de zonele geografice imediate ale impactului. Aceasta este o realitate pe care România o cunoaşte, chiar dacă nu este afectată direct de furtuni şi nu experimentează aceeaşi severitate a fenomenelor climatice ca alte regiuni”, a afirmat Eugen Anicescu, CEO AON România.

Un exemplu recent în acest sens îl reprezintă cutremurul devastator din Turcia, care a generat daune de aproximativ 90 de miliarde de dolari. Potrivit studiului AON, aproximativ 42% din pagube au fost acoperite de asigurări.

„Cutremurul care a avut loc în luna februarie a acestui an nu este doar o tragedie pentru Turcia, ci are şi repercusiuni la nivel global, inclusiv aici, în România. Când piaţa asigurărilor este afectată într-o ţară, preţurile vor creşte nu doar în acea piaţă, ci pe plan global. Este esenţial să înţelegem că asiguratorii au un rol cheie în gestionarea acestor provocări, implementând strategii de protecţie şi adaptare la nivel de piaţă. Totodată, e important să discutăm despre pierderile şi daunele la nivel de proprietăţi, fie că sunt rezidenţiale sau comerciale, şi să ne confruntăm cu realitatea că riscurile climatice sunt o problemă globală, ce necesită acţiune colectivă şi responsabilă. Avem nevoie de o strategie integrată, globală şi locală, care să permită adaptarea şi protecţia eficientă împotriva viitoarelor riscuri climatice. Cred ca ar trebui să înţelegem şi că pe măsură ce economia României creşte, va creşte şi valoarea daunelor pe care va trebui să le acoperim în mod individual sau colectiv”, a mai explicat Eugen Anicescu.

Cu toate că România este departe de Statele Unite în cadrul clasamentului pagubelor cauzate de dezastrele naturale, în 2022, pe teritoriul ţării au ars 163.000 de hectare de teren ca urmare a incendiilor de pădure, acest bilanţ provocând pagube considerabile şi clasând ţara pe locul 2 în Europa, după Spania, unde au ars 316.000 de hectare de teren.

Conform datelor derivate din monitorizări EFFIS făcute prin satelit, întinderea totală arsă de incendiile forestiere din Uniunea Europeană în 2022 a fost a doua cea mai mare din acest secol, depăşită doar de anul 2017.

Studiul AON prognozează că alături de România, ţări precum Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia sau Cipru, prezintă un risc mare de catastrofe cauzate de seisme.

                                                                                                                  Adina Silav