4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:25
No menu items!

Pierderi uriașe în agricultură din cauza secetei. Care vor fi efectele

spot_img

LAPAR estimează la peste 2 miliarde pagubele provocate producătorilor de secetă, iar efectul va fi creșterea prețurilor

seceta1

Seceta care a afectat culturile agricole din acest an a provocat producătorilor pierderi de peste 2 miliarde de euro, care reprezintă investiţii nerecuperabile. Efectul s-ar putea vedea în creșterea preţurilorîn perioada următoare.

Cea mai afectată cultură este cea a porumbului, dar nici culturile de soia, grâu, rapiţă sau floarea-soarelui nu au scăpat. „Seceta s-a comportat diferit, în funcţie de zonă, cea mai afectată fiind zona Moldovei, unde nu a mai plouat din luna aprilie, iar de atunci aici s-a instalat seceta, iar majoritatea culturilor sunt în pericol. Alte zone afectate sunt sud-vestul Banatului, vestul şi estul ţării, în special în judeţul Constanţa. Cea mai afectată este cultura porumbului, începând de la 30-50% până la 100%. În Moldova sunt suprafeţe imense afectate 100%”, a declarat pentru Mediafax preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurențiu Baciu.

Până la această oră, Ministerul Agriculturii nu a prezentat informații oficiale referitoare la efectele secetei asupra culturilor agricole. Deși nici LAPAR nu are o evidență clară a zonelor afectate, Baciu a spus că pierderile estimate depășesc 2 miliarde de euro.

Liderul LAPAR susține că, în perioada următoare, se vor scumpi cu siguranţă fructele, legumele şi cerealele, ca efect al secetei şi a unor taxe noi introduse de Ministerul Mediului.

Ajutoarele de stat pe care le-ar putea primi producătorii afectaţi de secetă sunt condiţionate de Regulamentul european, care prevede ca valoarea respectivelor ajutoare să fie de maximum 0,6% din Produsul Intern Brut. „Am discutat cu reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi răsdiscutat la momentul respectiv, acum nu prea mai am cu cine, că sunt în concedii. Mai avem răbdare să îşi termine concediile, să vedem dacă este vreo soluţie în acest sens”, a spus Baciu pentru Mediafax.

Sistemul de irigaţii este distrus în proporţie de 90%, astfel că din 3,3 milioane de hectare irigabile în 1989 în prezent sunt utilizate doar 300.000 de hectare.

Olimpia Diaconiuc