-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:02
No menu items!

Piața Universității, departe de așteptările bucureștenilor

spot_img

La începutul anului 2012, arhitectele Ambra Fabi, Simona Dârvariu și Carole Lenoble au câștigat concursul de soluții pentru amenajarea Pieței Universității, prezentând o idee simplă, dar spectaculoasă, compatibilă cu geometria pieței și cadrul ei arhitectural, care să pună în valoare ansamblul de statui, dar și crearea unui spațiu pietonal atractiv în care să se regăsească elemente de mobilier urban și spațiu verde.

Simulare 3D a Proiectului Piata Universitatii

Primăria a schimbat planul: fără iarbă!

Concursul a fost organizat de Primăria Capitalei și Ordinul Arhitecților din România. Lucrările, ar fi trebuit să coste 1,5 milioane de euro: un milion de la Primăria Capitalei şi 500.000 de la constructor. Însă, după ce au chemat două jurii internaţionale ca să aleagă soluţia arhitecturală, reprezentanții Primăriei, ca să iasă mai ieftin, au cam schimbat planul, eliminând stâlpii de iluminat, spaţiul verde, scoțând o parte din pavaj, plus multe elemente arhitecturale de detaliu. Acest lucru se poate observa după o simplă privire aruncată pe macheta inițială. (vezi foto!) Deși inițial s-a spus că lucrările de amenajarea a Pieței Universității vor fi gata până în luna iulie 2012, zona este departe încă de finalizare. Totuși, muncitorii dau zor să termine de montat piatra cubică. Lucrările arată însă total diferit față de proiectele care inundau la începutul anului programele de știri și ziarele. Nici vorbă de vegetație abundentă, înaltă, care să fie montată înspre Strada Academiei, cu rol de izolație fonică a Pieței. Unde se spunea  că 30% din suprafață va fi spațiu verde, la ora actuală s-a turnat beton. Nu există niciun fir de iarbă! Peste drum de statui, aspectul dezagreabil al Pieței Universității, zonă înscrisă pe lista Monumentelor istorice, este întregit de numeroasele tarabe pe care buchiniștii vând cărți și diverse obiecte vechi. Nici zidurile din jur nu te prea te îndeamnă la meditație…și voie bună. Sunt pline de mâzgălituri, imprecații și tâmpenii indescifrabile. Dacă aș zice graffiti, i-aș jigni pe grefări! Aspectul este dezolant, deocamdată. Prin fața Facultății de Matematică și la Litere, pute de-ți mută nasul a urină și-a fecale, semn că pe unii bucureșteni îi taie nevoile fiziologice exact acolo, în inima orașului. N-am înțeles de ce nu coboară în pasaj, unde pot utiliza toaleta gratuit.

Piața Universității nu va avea spații verzi

„Să nu mai aruncăm cu pietre în ăla care muncește!”

Câştigătoarele proiectului de amenajare, italianca Ambra Fabi, românca Simona Dârvariu şi franţuzoaica Carole Lenoble s-au supărat pentru că nu s-a respectat proiectul lor și au trimis o scrisoare publică, în care au reproşat Primarului General că nu a respectat decizia juriului internaţional şi că a făcut ce a vrut el în Piaţă. De partea cealaltă, reprezentanţii Primăriei Capitalei au zis că studiul de fezabilitate prezentat de cele trei arhitecte costa aproape de trei ori mai mult faţă de estimarea făcută când au câştigat proiectul. În loc să negocieze cu arhitectele modificarea proiectului, Primăria și-a văzut de treabă. Și a ieșit…ceea ce se vede în momentul de față. Fără copaci, fără iarbă, doar betoane și trotuare. Mai ieftin, mai trist și mai urât, cred unii cetățeni. Totuși părerile sunt împărțite. Sunt și bucureșteni care apreciază lucrarea din Piața Universității sau cărora puțin le pasă. Din partea lor, municipalilatea putea să așeze statuile cu picioarele în sus, că nu îi deranja. Luana Ghițescu are 27 de ani și lucrează în apropiere. Ea se numără printre susținătorii lui Sorin Oprescu, ba chiar îl admiră sincer: „Mie îmi place cum arată Piața așa. Aici mă pot da cu bicicleta, eu vin cu ea la serviciu. Și cu rolele. Parcă începe să arate a Capitală europeană. Știu, lumea se plânge că nu sunt copaci. Ei, nu sunt aici, dar există în altă parte. Ia uitați-vă, încolo, pe bulevard! Haideți să nu mai aruncăm cu pietre în ăla care muncește, care face ceva! Și Oprescu face!”

Montarea ultimelor pavele

Ce-au promis și ce au făcut?

Cei mai nemulțumiți sunt pensionarii și locuitorii din zona Pieței Universității. Ei reclamă faptul că nu au fost plantați copaci și nici iarbă, „așa cum li s-a promis”. Amelia Tudose este pensionară și spune că locuiește aproape de Cercul Militar Central. În fiecare zi își plimbă pechinezul prin fața Universității. „Locuiesc de 46 de ani aici. Și am o părere proastă despre această lucrare. Când eram studentă, am urmat facultatea de litere, secția română-franceză, locurile astea arătau mult mai bine. Și nu exista atâta mizerie. E incredibil, nu-mi plac acești buchiniști jerpeliți care vând cărți și fac tot felul de afaceri dubioase. Nici n-ar trebui numiți buchiniști…” Nici Costică Mogoșanu nu e atras de noua față a Pieței Universității. „Arată oribil. Asta e părerea mea. Și așa e aerul de nerespirat, aici, vara. Acum o să ne încingem de tot. Ce-au promis și ce au făcut? Sunt pensionar, am fost arhitect, am ridicat o sumedenie de blocuri și am amenajat parcuri în București. Locuiesc în blocul Dunărea. Dar ce văd aici, la statui, nu-mi place deloc! Unde sunt copacii? Unde e iarba? Totul e de mântuială. Dacă vă duceți la primărie, spuneți-i atâta, din partea mea, primarului: Domnule, e oribil!!!”

Text și foto: Răzvan Mateescu