-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:38
No menu items!

Piața Unirii va fi închisă pentru 2 ani. Planșeul riscă să cadă

spot_img

Planșeul de la Piața Unirii riscă să cadă. Toată piața va fi decopertată pentru refacerea planșeului de peste râul Dâmbovița. Lucrările vor dura un an și jumătate sau doi și vor fi săpate inclusiv o parte din fântânile de la Piața Unirii, a spus primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.

Primarul Bucureștiului susține că există două variante pentru acest proiect: să se decoperteze tot și să se pună alt planșeu sau să se facă lucrări de întreținere . ,,În cazul în care se va săpa tot planșeul, circulația cu metroul nu va fi afectată,, , susține edilul. Primarul General a explicat că cea de-a doua variantă este una de rezervă, însă el susținând să se modifice tot planșeul și să fie construit altul nou.

„Lucrările vor dura un an și jumătate – doi. Vom avea intersecția de la Unirii blocată. Va trebui să găsim niște metode de ocolire. Lucrările vor provoca haos în trafic, dar lucrarea trebuie făcută, pentru că în caz contrar există riscul să se prăbușească planșeul,, a explicat Nicușor Dan.

 Deocamdată se va face o expertiza, pentru evaluarea  traficului și găsirea alternativelor de a devia traficul. O să fie o mare problemă de trafic, dar e inevitabilă. 

Lucrările vor fi în responsabilitatea Primăriei Sectorului 4.

Amalia Capră