3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 12:22
No menu items!

Piața berii a rămas constantă în 2016. Câtă bere a consumat, în medie, un român

spot_img

Volumul pieței berii s-a menținut în 2016 la nivelul atins în anul precedent, respectiv 15,8 milioane de hectolitri. Și consumul pe cap de locuitor s-a păstrat la același nivel – 80 de litri, România ocupând în continuare locul 7 la consum în rândul țărilor europene, a anunțat, miercuri, Julia Leferman, director general al Asociației Berarii României.

”Producția de bere reprezintă un real stimul pentru creșterea economică a României, prin crearea de locuri de muncă la nivel național, generarea de valoare adăugată în cadrul tuturor activităților conexe și prin importante contribuții la bugetul de stat sub formă de taxe și impozite. Industria berii generează peste 500 de milioane de euro anual la bugetul de stat direct și prin activități conexe”, a spus Leferman, citată de Agerpres.

Ponderea producției locale depășește 97% din consumul intern, iar 70% dintre ingredientele folosite la producerea berii provin din agricultura României. Astfel, peste 10.000 de români au un loc de muncă în agricultură, în condițiile în care un loc de muncă din industria berii generează două locuri de muncă în agricultură.

Impactul total, direct și indirect, al industriei berii este de aproximativ 85.000 de locuri de muncă.

”Spre deosebire de anii precedenți, lipsa presiunii fiscale și predictibilitatea fiscală de care sectorul berii și alte sectoare s-au bucurat au permis ca piața să evolueze în mod natural și să își aducă contribuția la economia națională. Salutăm această stabilitate fiscală, considerăm că este factorul esențial pentru stimularea dezvoltarea pieței în condițiile în care vorbim despre o piață extrem de concurențială. Anul trecut, consumul s-a menținut la nivelul 2016, este și rezultatul relaxării fiscale”, a afirmat șeful Asociației Berarii României.

În ceea ce privește ambalajele, în 2016 petul a rămas forma preferată.

Exporturile de bere în cazul României au consemnat în 2016 un trend ușor descrescător, cu 0,08 milioane de hectolitri, atingând un total de 0,42 milioane de hectolitri.

Importurile au înregistrat o ușoară creștere față de 2015, de 0,09 milioane de hectolitri, atingând un total de 0,44 milioane de hectolitri.

Asociația Berarii României reprezintă producători care acoperă peste 80% din cantitatea de bere consumată în România.

T.S.