Grupul de companii Dacris a anunțat că cifra de afaceri pentru anul 2013 va atinge 15,75 milioane de euro, în creştere cu 20% faţă de anul trecut.
”Pentru anul următor, compania prognozează că va continua ritmul de creştere, în ciuda unei pieţe aflate în stagnare, în care clienţii îşi vor menţine achiziţiile la strictul necesar”, potrivit unui comunicat al companiei.
În acest an, Grupul s-a extins pe piața din Bulgaria.
Dan Faţi, directorul general al Dacris, a afirmat că nu se așteaptă la mișcări majore pe această piață în 2014.
”După scăderile substanţiale din 2009 versus 2008, piaţa a început să-şi revină încet. Estimăm că în 2014 va ajunge la nivelul celei din 2008. Jucătorii ce deţin cote importante de piaţă vor depune eforturi de loializare a clienţilor aflaţi în portofoliu şi de atragere de noi clienţi. Mai dificil va fi pentru companiile care acţionează în zone limitate, care întâmpină presiune atât pe preţuri cât şi pe servicii. Termenele de încasare cresc sub presiunea clienţilor, necesitând o mai bună administrare a cash-flow-ului, şi nu vor fi multe companii ce vor putea susţine aceste termene de plată”, a afirmat Fați.
Dacris este specializat în importul, distribuţia şi comercializarea articolelor de birou şi a produselor tipărite, controlând o cotă de piață de aproximativ 10% în România, cu 292 de angajați.
Piaţa de birotică şi papetărie românească este foarte fragmentată. Fără a fi monitorizată şi analizată, estimările merg, în mare, către suma de 150-200 de milioane de euro, în funcţie de categoriile de produse asociate acestei pieţe.
În topul vânzărilor pe segmentul B2B se menţin hârtia pentru imprimante şi copiatoare, consumabilele pentru imprimante şi produsele de organizare şi arhivare.
Vlad Bârleanu