2.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 21:32
No menu items!

Piața de logistică: Euroccoper a avut afaceri de 4,6 mil. € în 2013

spot_img

 euroccoper

Compania de logistică Euroccoper a raportat o cifră de afaceri de 4,6 milioane de euro pentru 2013, în creștere cu 40% față de 2012, potrivit datelor făcute publice de omul de afaceri italian Aldo Roccon.

Grupul Euroccoper a fost înființat în 1994 la Timișoara, ca operator vamal, iar ulterior și-a extins afacerile la expediții și logistică. Societatea acoperă toate fazele procesului de expediție și transport de mărfuri: de la preluarea comenzii până la livrare, trecând prin faze precum preluare, consolidare, documentare, descărcare, gestiunea certificărilor, selecționarea transportatorului și un sistem de urmărire a expedițiilor.

Euroccoper are centre logistice și de depozitare la Timișoara, București și Constanța, peste 100 de angajați și peste 1.000 de clienți. De asemenea, compania are birouri vamale la Timișoara, Constanța Port, București, Arad, Halmeu, Moravița, Jimbolia, Porțile de Fier.

Euroccoper este unul dintre membrii fondatori ai rețelei Pall-Ex, care se ocupă de distribuția de mărfuri paletizate. Rețeaua Pall-Ex a fost înființată în 1996 în Marea Britanie și este prezentă în România din decembrie 2011.

V.B.