4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:37
No menu items!

Physalis cel deosebit

spot_img

Physalis cel deosebit

Această plantă ornamentală cu aspect deosebit este toxică, dar forma şi culoarea fructelor o transformă într-o privelişte greu de uitat. Preferă locuri însorite, cu soluri uşoare, fertile, bine drenate. Poate fi cultivată în grădină, dar se extinde uşor, devenind invadatoare, daca nu este ţinută în frâu şi se preferă plantarea în ghivece sau jardiniere, pentru a evita sufocarea altor plante.

Lampioane chinezeşti sau cireşe de pământ, exoticul physalis este originar din China. De culoare galben-portocalie şi cu gust acrişor, fructele se consumă proaspete sau înmuiate în ciocolată topită, fiind folosite în compoziţia salatelor şi a îngheţatelor.

Elementele chimice din compoziţia plantei sunt:  acid citric, fisolină, alcaloizi, solanină, mucilagii şi minerale. Fructele şi frunzele sunt utilizate în fitoterapie, iar fructele culese la maturitate se utilizează la prepararea dulceţurilor, a marmeladelor şi a bomboanelor.

Physalis peruviana este bun diuretic, fiind benefic în litiază renală, gută şi reumatism, sub formă de infuzie din frunze sau fructe. Prin conţinutul de oligoelemente, vitaminele C şi B, potasiu, zaharuri, polifenoli, melatonină şi carotenoide, previne cataracta şi adenomul de prostată.

Denumit şi papalau, fructul are multiple calităţi: decongestiv, febrifug, laxativ, antihepatotoxic, antidiabetic, antihipertensiv, antiinflamatoriu şi previne bolile neurodegenerative la persoanele în vârstă.

În medicina populară, este folosită în: tratarea cancerului, a malariei, a astmului, a hepatitei, a dermatitei, a furunculoze, a eritemelor şi a afecţiunilor pielii.

Roxana Mera