4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 17:40
No menu items!

Philippe Gustin: Franța nu acceptă derivele și derapajele justiției din România

spot_img

 

ambasador franta

 

Întrebat în ce constau așteptările sale în ceea ce privește procesul de monitorizare a justiției  României de către Bruxelles, ambasadorul Franței, Philippe Gustin a precizat că Franța nu dă lecții, dar nici nu acceptă derivele și derapajele.

”În acest domeniu cred că trebuie să existe exigenţe şi aici e vorba în primul rând de exigenţele impuse de regulile europene. Pe de altă parte, eu nu dau lecţii. În toate ţările europene care ar putea fi critice găsim exemple – şi nu foarte îndepărtate – despre care putem spune acelaşi lucru. Repet : modestie, nu dăm lecţii, dar suntem foarte vigilenţi, nu acceptăm derivele şi derapajele. Aceasta e atitudinea Franţei. Îi lăsăm să se exprime pe cei mai în măsură să se exprime şi cred că aici Comisia Europeană face foarte bine acest lucru”, a punctat Philippe Gustin.

Referitor la corupție, ambasadorul susține că aceasta nu este principala problemă a reprezentanților comunității franceze din România, însă este un subiect care necesită monitorizare atentă.

”Când merg prin ţară şi mă întâlnesc cu reprezentanţii comunităţii franceze aceasta e întotdeauna a doua sau a treia întrebare pe care le-o pun. Mă interesează care sunt dificultăţile pe care le întâmpină în România. Şi niciodată primul raspuns nu e legat de corupţie. Prima problemă e legată de educaţie. Intreprinzătorilor le e greu să găsească mână de lucru adecvată pentru ceea ce au nevoie. A doua problemă e legată de dificultăţile administrative. Şi din aceste dificultăţi administrative pot să apară chestiunile de corupţie, dar nu e primul element evocat. E adevarat însă că e un subiect unde trebuie să fim atenţi, atât în România, cât şi în alte ţări”, a precizat Philippe Gustin.

În ceea ce privește intrarea României în spațiul Schengen, Philippe Gustin este de părere că este necesar un răspuns cât mai rapid din partea UE.

”Poziţia Franţei nu s-a schimbat, dar Franţa nu e singură în Europa, calendarul aderării e stabilit de toate ţările europene. Vorbim des între ambasadorii europeni despre asta şi încercăm să găsim un echilibru. Dorinţa mea este să existe o decizie cât mai rapid posibil. Dar trebuie să fie o decizie care să nu excludă. Spun asta pentru că am auzit recent nişte declaraţii ale unor politicieni germani. Trebuie să fim foarte atenţi la acest subiect, care e foarte sensibil în România. Trebuie deci să dăm un răspuns cât mai rapid posibil”, a declarat Philippe Gustin.