-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:44
No menu items!

Pfizer/BioNTech trimite o nouă tranșă de vaccinuri către România. Luni vor ajunge peste 500.000 de doze

spot_img

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că luni soseşte în România o nouă tranşă de vaccin de la Pfizer BioNTech care constă în 511.290 doze. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara.

 

Potrivit comunicatului de presă al CNCAV, transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.

Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.
 

Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din Bucureşti, cât şi din ţară, dozele fiind distribuite după cum urmează:

Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 187.200 doze;

Centrul Regional de Depozitare Braşov: 64.350 doze;

Centrul Regional de Depozitare Cluj: 62.010 doze;

Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 50.310 doze;

Centrul Regional de Depozitare Craiova: 36.270 doze;

Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 52.650 doze;

Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 58.500 doze.

Până la acest moment, ţara noastră a recepţionat 3.374.729 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 2.965.888 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei, mai arată sursa citată.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.

În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, săptămânal, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei.