-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:19
No menu items!

Petrom se așteaptă la o scădere a prețurilor la electricitate în acest an

spot_img

factura electricitate

OMV Petrom mizează, în acest an, pe o scădere a prețului la electricitate în contextul cererii reduse dar și al creșterii ofertei, se arată într-un comunicat al companiei. Și piața gazelor va fi influențată de scăderea cererii, ceea ce, având în vedere conflictul dintre Kiev și Moscova, ar putea transforma România într-o țară independentă de gazele rusești.

”Pe piața locală a gazelor și energiei electrice anticipăm o cerere scăzută în continuare (…) Pe piața de electricitate estimăm că prețurile vor fi influențate negativ, atât de dinamica ofertei, ca urmare a punerii în exploatare a unor capacități suplimentare din surse regenerabile, cât și de cererea redusă, care reflectă parțial inițiativele de eficientizare energetic”, se arată într-un comunicat al Petrom.

În ceea ce privește mediul fiscal și de reglementare, compania anticipează discuții cu privire la implementarea calendarului de liberalizare a gazelor și măsurile de impozitare extraordinară introduse la începutul anului 2013, care se vor aplica până la sfârșitul anului 2014, cu impact asupra rezultatelor financiare ale Petrom.

”Având în vedere ciclul lung al investițiilor în sectorul de țiței și gaze, recentele modificări ale regimului fiscal au un efect direct asupra activităților Petrom. Acestea afectează atât oferta, cât și cererea de piață, și au impact asupra rezultatelor financiare și performanței operaționale ale companiei. Impozitul de 1,5%, aplicat la valoarea brută a construcțiilor, introdus în ianuarie 2014, are un impact negativ direct asupra costurilor de operare în toate segmentele de activitate ale companiei (în special în E&P) și afectează rentabilitatea unora dintre proiectele noastre de investiții”, mai arată compania.

Guvernul a introdus, la începutul anului trecut, trei taxe speciale pentru companiile din energie: taxa pe monopolul natural care se aplică în cazul distribuitorilor și transportatorilor de gaze și energie electrică, taxa specială de 0,5% din venituri pentru exploatarea resurselor minerale și o taxă pe veniturile suplimentare obținute de producători în urma liberalizării prețurilor.

Potrivit informațiilor remise Sursa Zilei de ANAF, statul a încasat, în 2013, peste 90 de milioane de euro din cele trei taxe.

C.C.