Compania OMV Petrom a avut o contribuție-record la economia României în 2013, de 3,5 miliarde de euro, din care 1,2 miliarde de euro au fost investiții, iar 2,3 miliarde de euro – contribuția, de asemenea record, la bugetul de stat prin taxe și dividende. Volumul total de investiții a crescut, în 2013, cu 8% față de anul anterior.
Anul trecut, contribuiția la bugetul de stat a crescut de peste două ori față de 2005, anul privatizării, astfel că suma cumulată în cei opt ani este de 16 miliarde de euro. ”Din momentul privatizării, am asigurat dezvoltarea companiei noastre și viitorul producției de hidrocarburi, prin reinvestirea a aproximativ 85% din profiturile operaționale, respectiv 10 miliarde de euro cumulat. Continuarea acestei povești de succes necesită un cadru favorabil investițiilor și fundamente solide de piață, pentru deblocarea pe deplin a potențialului nostru de creștere”, a declarat Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom. Astfel, volumul total de investiții este aproape dublu față de profitul net obținut.
Cât privește 2014, reprezentanții companiei anticipează discuții cu privire la implementarea calendarului de liberalizare a gazelor și măsurile de impozitare extraordinară, introduse la începutul anului 2013 și care se vor aplica până la finalul lui 2014. Potrivit OMV Petrom, aceste măsuri vor avea impact asupra rezultatelor financiare ale companiei.
”Mai mult decât atât, în acest an suntem pregătiți să continuăm discuțiile cu autoritățile române pentru a obține un cadru fiscal și de reglementare stabil pe termen lung și favorabil investițiilor”, a precizat Mariana Gheorghe.
Petrom a înregistrat un profit net de 4,8 miliarde de lei (peste 1 miliard de euro) în 2013, chiar și în condițiile scăderii vânzărilor cu 8% față de 2012. Numărul de angajați ai grupului Petrom a scăzut cu peste 2.000 în 2013, până la 19.619 salariați.
Cosmina Croitoru