3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 13:35
No menu items!

Petrescu, Poșta Română: Suntem obligați să modernizăm unitățile și sistemul informatic

spot_img

Poşta Română este obligată să dezvolte produse şi servicii performante, simultan cu implementarea unui sistem informatic nou şi cu modernizarea unităţilor poştale, în contextul unei piețe foarte competitive, a afirmat vineri Alexandru Petrescu, director general al companiei. Acesta a transmis un mesaj public de Ziua Mondială a Poștei, când se împlinesc 150 de ani de la constituirea Uniunii Poştale Universale (UPU).

Principalele elemente ale mesajului:

  • Ziua Mondială a Poştei găseşte operatorul naţional de servicii poştale într-o perioadă a schimbării. În ultimul an, compania a accelerat mai multe proiecte care să acopere segmente de piaţă generatoare de profit, în contextul unui declin natural al poştei tradiţionale. Acestea nu pot fi implementate rapid şi eficient în condiţiile unei lipse acute a investiţiilor în ultimii zece ani, în special în tehnologie.
  • În acest moment, Poşta Română este obligată să dezvolte produse şi servicii performante, simultan cu implementarea unui sistem informatic nou şi cu modernizarea unităţilor poştale. Sarcina este una dificilă şi necesită un nivel confortabil de capitalizare. Pe de altă parte, acest capital trebuie atras în cele mai avantajoase condiţii pentru companie şi trebuie să învăţăm din procesele eşuate, dar şi din cele de succes ale altor operatori.
  • După trei ani de activitate în Poşta Română, mai întâi ca Director Executiv, apoi ca Director General, pot să confirm şi să susţin cu argumente potenţialul uriaş al acestei companii care stă, în primul rând, în reţeaua internă şi în angajaţii săi. Poşta Română este cel mai mare angajator din economia românească, dar trebuie să devină un angajator profitabil pe termen lung şi să genereze siguranţă salariaţilor şi clienţilor.
  • Într-o piaţă extrem de competitivă, în care operatorii privaţi au de partea lor libertatea de a lua decizii comerciale rapide, Poşta Română este singura companie care nu poate şi nu trebuie să ignore rolul social pe care-l are şi care o diferenţiază de restul pieţei. Poştaşii fac parte din comunitate şi cred că acest rol nu trebuie uitat. Unii spun că ar trebui să se transforme în mijloace de livrare. Eu cred că ambele roluri pot fi îndeplinite, cu ceva mai multă înţelegere şi suport din partea tuturor actorilor implicaţi.
  • În 9 octombrie 1874, la Berna, 22 de ţări au semnat actul de constituire a Uniunii Poştale Universale (UPU). România a fost una dintre ele, în condiţiile în care Poşta Română exista deja de 12 ani. Orice decizie va fi luată în cazul Poştei Române nu trebuie uitaţi cei peste 150 de ani de existenţă, care au marcat substanţial societatea românească.
  • Poşta Română nu este un elefant bătrân căruia trebuie „să-i fie curmată suferinţa” aşa cum unii, mai grăbiţi, susţin. Poşta Română este o companie care, în ciuda multor decizii proaste luate de-a lungul timpului, a lipsei de interes şi a unui management, de prea multe ori, ineficient, mai are multe de spus.