-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:44
No menu items!

Petrecerile de Halloween, interzise în Italia după explozia îmbolnăvirilor de COVID-19. Argumentul unui guvernator regional celebru

spot_img

Un guvernator regional italian intenționează să impună restricţii de deplasare în noaptea de 31 octombrie pentru a preveni răspândirea coronavirusului la petreceri de Halloween, pe care el l-a numit „o imensă prostie americană”. Vincenzo De Luca, guvernator al regiunii sudice Campania, a afirmat vineri pe Facebook că restricţiile vor începe la ora 22:00, în acea noapte.

„Halloween-ul este o imensă prostie. O imensă prostie americană pe care am importat-o ​​în țara noastră”, a postat el.

1 noiembrie este o sărbătoare în Italia pentru a marca Zilele Tuturor Sfinților și petrecerile de Halloween în stil american din noaptea precedentă au devenit recent populare şi aici. Campania a înregistrat o creștere accentuată a cazurilor COVID-19 în această lună și De Luca, un politician de centru-stânga, a anunțat joi că va închide școlile din regiunea sa timp de două săptămâni, potrivit rador.ro.

Renumit în Italia pentru comentariile sale colorate, Vincenzo De Luca a amenințat că va trimite polițiști cu aruncătoare de flăcări pentru a împiedica petrecerile studențești, după izbucnirea din martie a epidemiei de coronavirus. El a fost reales în funcție în septembrie, cu aproape 70% din voturi.