Ministrul justiției, Raluca Prună, și ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, au reprezentat România, vineri, la Bruxelles, la Consiliul extraordinar Justiție și Afaceri Interne, convocat ca urmare a atentatelor teroriste comise pe 13 noiembrie, în Franța.
Miniştrii au transmis condoleanțele si solidaritatea poporului român cu victimele și familiile acestora. Atacul împotriva Franței este un atac împotriva tuturor statelor membre și împotriva valorilor pe care se fondează Uniunea, se arată într-un comunicat de presă remis de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Potrivit MAI, poziția României, exprimată în intervențiile celor doi oficiali români, este cea de susținere a măsurilor care asigură securitatea cetățenilor europeni și protejarea valorilor și a principiilor care fundamentează construcția europeană.
Astfel, România va contribui la implementarea urgentă a unui registru european cu numele pasagerilor (PNR), complet și eficient, și sprijină o mai bună cooperare între serviciile și autoritățile de aplicare a legii din statele membre pentru a valorifica informațiile pe care acestea le dețin. În raport cu activitatea agențiilor europene, este important să se asigure resursele necesare, dar și un cadru juridic clar, care să permită acțiuni eficiente.
Referindu-se la atacurile teroriste din Franța, ministrul afacerilor interne Petre Tobă a precizat că „România nu s-a confruntat până acum cu acest fenomen pe teritoriul național, dar România a fost lovită de terorism: cetățeni români au murit la Paris”. “Terorismul trebuie să simtă mai mult ca oricând răspunsul nostru comun”, a arătat Tobă.
În ceea ce privește implicațiile fenomenului migrației asupra securității Uniunii Europene, ministrul afacerilor interne a menționat că România are experiența utilizării unor tehnologii eficiente, așa cum este cea implementată la frontiera noastră maritimă, și susține urgentarea eforturilor pentru implementarea la nivel european a unor astfel de tehnologii.
Ministrul justiției a reafirmat poziția constantă a României referitor la problema radicalizării și la implicațiile privind sistemele penitenciare, de susținere a identificării de soluții atât la nivel național, dar, mai ales, la nivelul UE.
Demersul este justificat de necesitatea prevenirii procesului de radicalizare, precum și de impactul mai larg al condițiilor penitenciare asupra aplicării instrumentelor UE de cooperare judiciară în materie penală și asupra nivelului de încredere reciprocă dintre statele membre.
Reprezentanții MAI mai precizează că, vineri, s-au adoptat concluziile Consiliului UE și ale statelor membre reunite în cadrul Consiliului privind combaterea terorismului, în cuprinsul cărora se identifică arii prioritare de acțiune: Registrul privind Numele Pasagerilor (PNR), controlul strict privind armele de foc, consolidarea controalelor la frontierele externe, schimbul de informații, combaterea finanțării terorismului, răspunsul justiției penale la terorism și extremismul violent, precum și angajamentul de finanțare a acestor măsuri prioritare.