-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:10
No menu items!

Petra Kvitova este câștigătoarea turneului WTA de la New Haven

spot_img

Kvitova a învins-o în finală pe adversara sa, Magdalena Rybarikova din Slovacia

Petra Kvitova

Jucătoarea cehă de tenis Petra Kvitova a câștigat, pentru a doua oară în cariera sa, turneul WTA de la New Haven (SUA), dotat cu premii în valoare de 710.000 dolari.

Kvitova a învins-o în finală, cu 6-4, 6-2 pe adversara sa, Magdalena Rybarikova din Slovacia.

Kvitova (24 ani), numărul 4 mondial, care s-a mai impus la New Haven în 2012, se anunță una dintre favoritele Openului Statelor Unite (25 august — 8 septembrie), unde speră să-și treacă în palmares al doilea titlu de Mare Șlem al anului, după cel cucerit la Wimbledon.

Magdalena Rybarikova (25 ani, locul 68 WTA), reușise să o elimine în turul 2 pe deținătoarea trofeului, românca Simona Halep, cea care a învins-o pe Kvitova în finala disputată anul trecut la New Haven (6-2, 6-2).

C.A.