-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:12
No menu items!

Petiție pentru “absolvirea” lui Edward Snowden, autorul scurgerilor de informaţii de la NSA

spot_img

 30.000 de semnături pentru “absolvirea” lui Edward Snowden, autorul scurgerilor de informaţii de la NSA

Peste 30.000 de semnături electronice a adunat luni, la o zi după ce a fost publicată pe site-ul Casei Albe,  o petiție prin care se cere “absolvirea” lui Edward Snowden, un fost consultant NSA aflat la originea unor scurgeri de informaţii despre programe secrete de supravegeherea comunicaţiilor, transmite Reuters.

Dacă petiţia electronică va aduna 100.000 de semnături până în data de 9 iulie, Casa Albă o va analiza, trimiţând-o experţilor în domeniul politic, urmând ca apoi să dea un răspuns oficial.

NSA a solicitat demararea unei anchete penale în cazul scurgerii de informaţii, iar duminică Ministerul Justiţiei a anunţat că o anchetă în acest caz se află în faza iniţială a investigaţiei.

Mai mulţi aleşi americani au cerut, luni, extrădarea lui Edward Snowden, refugiat la Hong Kong, însă soarta acestuia rămâne incertă, o eventuală extrădare a sa – dacă Washingtonul o cere – putând să se confrunte cu un refuz din partea Beijingului, relatează AFP, cu toate că, potrivit purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat american, Jennifer Psaki,  acordul de extrădare dintre Washington şi Hong Kong, încheiat în 1998, ”este încă în vigoare”.

Potrivit CNN, reprezentantul republican Pete King  îndeamnă „începerea procedurilor de extrădare (cu Hong Kong) îndată ce este posibil”, temându-se ca China să nu îl păstreze pe Snowden şi să obţină informaţii despre ceea ce ştie în legătură cu programele americane din întreaga lume.

Fostul tehnician CIA, care lucra de patru ani pentru diverşi subcontractori NSA,  a declarat că intenţionează să ceară azi politic în Islanda, ţara cea mai apropiată de opiniile sale privind libertatea de expresie pe Internet, însă  autorităţile islandeze au comunicat luni că nu au primit nicio cerere din partea lui Snowden.

În Franţa, preşedintele partidului francez de extremă dreapta Frontul Naţional, Marine Le Pen, a cerut ca Parisul să-i acorde azil politic lui Snowden.

 Săptămâna trecută, publicaţiile Washington Post şi The Guardian  au dezvăluit în mod succesiv două programe secrete ale Agenţiei Naţionale americane pentru Securitate (NSA).

Unul vizează „recoltarea” începând din 2006 a datelor apelurilor telefonice efectuate în Statele Unite prin intermediul Verizon şi, se pare, şi a altor operatori. Celălalt, numit PRISM, vizează interceptarea comunicațiilor pe Internet pe nouă nouă giganţi americani ai internetului, printre care se numără Microsoft, Yahoo, Google şi Facebook.

C.I.