-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:10
No menu items!

Peste un kilogram de heroină, vândut în Penitenciarul Colibaşi cu ajutorul unor gardieni

spot_img

diicot

Poliţiştii şi procurorii DIICOT au făcut miercuri 46 de percheziţii, dintre care 38 în Penitenciarul Colibaşi, pentru destructurarea unei grupări care ar fi vândut în închisoare, cu ajutorul unor gardieni, peste un kilogram de heroină.

„În cauză, există suspiciunea rezonabilă, că, în perioada august 2012 – februarie 2014, suspecţii, rude sau prieteni ale unor persoane condamnate, încarcerate în Penitenciarul Colibaşi, au achiziţionat cantităţi  de droguri de mare risc, de  la diferiţi traficanţi din municipiul Bucureşti, pe care cu ajutorul unor agenţi angajaţi  la penitenciarul menţionat, le-au introdus în unitatea de deţinere în schimbul unor sume de bani”, se arată într-un comunicat publicat miercuri de DIICOT.

Ulterior, drogurile erau porţionate şi comercializate în incinta penitenciarului de către persoanele deţinute, care le comandaseră în prealabil.

La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti vor fi audiate 27 de persoane.

Acţiunea a fost realizată cu sprijinul Jandarmeriei Române.

A.V.