-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:11
No menu items!

Peste opt milioane de metri cubi de apă au trecut prin canalizarea Capitalei în timpul ploii de duminică

spot_img

Peste opt milioane de metri cubi de apă au trecut prin canalizarea Capitalei în timpul ploii torenţiale, iar echipajele Apa Nova şi ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) au intervenit pentru scoaterea apei din subsolul unor imobile şi evacuarea apei din zonele inundabile.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile, a declarat că de duminică, ora 17.30 şi până luni, la ora 6.00, pompierii au avut 94 de sesizări, dintre care 88 au fost inundaţii. Dintre acestea, 56 au fost înregistrate de la orele 22.00 şi până la 6.00.

Cele mai multe intervenţii au fost în Sectorul 4 (30), urmat de Sectorul 5 (unde pompierii au fost solicitaţi în 20 de situaţii), Sectorul 3 (17 intervenţii), Sectorul 2 (10 intervenţii), Sectorul 1 (unde au avut loc nouă intervenţii) şi Sectorul 6 (două intervenţii). În timpul ploii au căzut cinci copaci, care au avariat patru maşini.

Pompierii au intervenit şi pentru scoaterea apei din subsolurile spitalelor „Sfântul Ioan” şi „Marie Curie”, al Facultății de Stomatologie, al Colegiului Tehnic Petru Rareş, al Institutului Naţional al Magistraturii şi al Institutului de Biologie.

În timpul ploii torenţiale s-au acumulat cantităţi mari de apă în Sectorul 1, pe Şoseaua Bucureşti – Ploieşti, la Piaţa Victoriei, Bd. Beijing, Bd. Nicolae Titulescu, Bd. Mărăşti, Aleea Privighetorilor, în Sectorul 2 – pe Şos. Fundeni, Şos. Colentina, str. Doamna Ghica, în Sectorul 3 – pe str. Dr. Între Tarlale, Bd. Theodor Pallady, Bd. Camil Ressu, Bd. Metalurgiei, Splaiul Unirii – str. Vântului, str.Vântului – str. Eşarfei, str.Vântului – str. Niţă Elinescu, str. Vitioara nr.12, str. Şelari, str. Valeriu Branişte nr. 54-56, Aleea Mizil nr. 41, str. Soldat Dumitru Nicolae, nr. 9, în Sectorul 4 – pe Bd. Energeticienilor nr. 9-11, Bd. Tineretului, Calea Văcăreşti, str. Reşiţa nr. 37, str. Pridvorului, în Sectorul 5 – pe Şos. Alexandriei, Calea 13 Septembrie, în Sectorul 6 – pe Şos.Virtuţii, str. Ghidigeni, str. Bulgăruş, Bd. Regina Elisabeta nr. 42, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Capitalei transmis luni.

Potrivit datelor transmise de Apa Nova, cantităţile de precipitaţii înregistrate de pluviometrele Apa Nova în intervalul 30 iunie, ora 03.00 – 1 iulie ora 07.00 au fost cuprinse între 73,80 de litri pe metru pătrat în zona Băneasa şi 121 de litri pe metru pătrat în zona Sistematizării Brâncoveanu, iar prin sistemul de canalizare al Capitalei au trecut peste opt milioane de metri cubi de apă.

Municipalitatea a precizat că toate problemele apărute în noaptea de duminică spre luni din cauza ploii au fost soluţionate.

Echipaje ISU Bucureşti au intervenit şi în localităţile Vidra, Roşu, Pantelimon, din judeţul Ilfov, precum şi în Frumuşani, judeţul Călăraşi.

Andrei Tudor

FOTO/hotnews.ro