-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:35
No menu items!

Peste jumătate din studenții români vor să înceapă propria afacere în următorii 2 ani

spot_img

Accesul la finanțare și birocrația rămân cele mai mari probleme

oameni afaceri

Antreprenoriatul este văzut de tineri drept răspunsul la o piață a muncii slabă, în contextul în care 52% dintre studenţii români vor să înceapă propria afacere în următorii doi ani.

Analiza a fost realizată de compania de consultanță EY România şi de  Academia de Studii Economice Bucureşti în rândul a 765 studenţi.

Şomajul în rândul tinerilor este de peste 25%, cei sub 25 de ani fiind considerați o ”generație pierdută” din punctul de vedere al accesului la piața muncii.

În statele UE, rata șomajului în rândul tinerilor a fo 23,4% la începutul anului, cu vârfuri de aproximativ 50% în Grecia sau Spania.

”În România, deşi anul trecut rata şomajului în rândul tinerilor era sub media europeană, în primul trimestru din 2014 această rată a atins 25,7%, după o creştere continuă în ultimele trei trimestre”, potrivit unui comunicat al EY România.

Bogdan Ion, director al EY România, a afirmat că asigurarea unui ecosistem antreprenorial activ reprezintă una din cele mai bune căi de a trata problema şomajului în rândul tinerilor, atât datorită numărului mare de locuri de muncă generate de antreprenori, cât şi datorită împlinirii profesionale.

Studiile arată că afacerile conduse de antreprenori vor genera mai multe locuri de muncă la nuvel mondial decât marile corporaţii în anul 2015 – cu 76% dintre antreprenori declarând că intenţionează să-şi extindă forţa de muncă în 2014, faţă de 31% dintre executivii din marile corporaţii.

Studiul ”Avoiding a lost generation”, realizat de EY, oferă exemple de scheme şi politici antreprenoriale de succes deja implementate.

Principalele concluzii ale raportului:

  • Crearea de mecanisme de finanţare, fie derulate de guverne, fie sprijinite de acestea, în cadrul cărora mentoratul şi educaţia financiară să devină o condiţie de finanţare. 90% dintre antreprenorii români intervievaţi consideră dificil sau foarte dificil accesul la finanţare al antreprenorilor sub 40 de ani;
  • Crearea de relaţii strânse şi furnizarea de stimulente pentru investitorii cu capital de risc, incubatoare de afaceri şi business angels, în scopul generării sau dezvoltării de iniţiative care să permită folosirea surselor alternative de capital;
  •  Simplificarea şi armonizarea birocraţiei, în scopul uşurării poverii administrative pentru tinerii antreprenori. Antreprenorii români consideră nivelul fiscalizării, incertitudinea fiscală şi birocraţia drept cele mai importante obstacole;
  • Crearea de conţinut pozitiv pe tema antreprenoriatului. 59% dintre antreprenorii români consideră că mentalităţile şi valorile româneşti nu susţin antreprenoriatul;
  • Încurajarea şi susţinerea hub-urilor, incubatoarelor de afaceri, acceleratoarelor şi reţelelor de afaceri, astfel încât să se obţină o concentrare de talente relevante. 45% dintre antreprenorii români fac parte din cluburi/asociaţii de antreprenori, faţă de 63% nivelul Uniunii Europene.

 V.B.