2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:31
No menu items!

Peste 900 de jandarmi vor asigura liniștea publică de Paște în Capitală

spot_img

jandarmi

Peste 900 de jandarmi din Capitală vor asigura liniștea publică, în perioada 19 – 21 aprilie, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, intensificând măsurile de ordine și siguranță publică în zonele aglomerate, potrivit unui comunicat al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București (DGJMB).

Jandarmii vor patrula în această perioadă în zonele unde există posibilitatea să se constituie mari aglomerări de persoane, în lăcașele de cult, piețele, gările, autogările, târgurile și stațiile RATB.

Măsurile de ordine publică vor viza în principal prevenirea și combaterea fenomenului infracțional și contravențional în zonele aglomerate, prevenirea furturilor din auto, genți, buzunare și combaterea fenomenelor de cerșetorie și vagabondaj.

Conform sursei citate, Jandarmeria Capitalei recomandă cetățenilor, pentru evitarea incidentelor nedorite și situațiilor de natură să tulbure liniștea publică, „să manifeste răbdare, să adopte un comportament civilizat și să evite îmbulzelile; să respecte indicațiile jandarmilor;să acorde o atenție sporită modului de păstrare și asigurare a bunurilor și obiectelor personale; să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenția;să evite conflictele de orice natură și să anunțe cea mai apropiată patrulă de jandarmi dacă observă persoane care au un comportament antisocial„.

Premergător acestei perioade, vor fi intensificate gradual măsurile de ordine publică și se vor desfășura acțiuni cu precădere în zonele și arterele intens circulate, în preajma restaurantelor, sălilor de jocuri, cluburilor de noapte, urmărind descurajarea persoanelor care tulbură ordinea și liniștea publică sau comit alte fapte antisociale.

D.M.