-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:43
No menu items!

Peste 800 de permise de conducere, reținute într-o săptămână

spot_img

„Captura-record” a fost făcută de polițiștii de la Rutieră săptămâna trecută, în cadrul campaniei europene „SPEED”

amenzi-politie

Nu mai puțin de 872 de permise de conducere au fost reținute de polițiștii de la Rutieră, în perioada 18 – 24 august, în cadrul campaniei „SPEED” a Polițiilor Rutiere europene TISPOL.

De asemenea, au constatat 100 de infracțiuni și au aplicat peste 32.000 de amenzi.

Polițiștii rutieri au acționat, la nivel național, sub coordonarea de specialitate a Direcției Rutiere din cadrul IGPR, pentru depistarea și sancționarea abaterilor rutiere, în special a celor privind nerespectarea regimului legal de viteză.

În această acțiune au fost folosite toate echipamentele de supraveghere video a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor din dotare, amplasate în sistem cascadă, pentru depistarea în trafic a conducătorilor de autovehicule care nu respectă regimul legal de viteză și pentru sancționarea promptă a acestora.

Acțiunea a făcut parte din calendarul de activități al Polițiilor Rutiere europene TISPOL pentru anul 2014, în baza căruia se desfășoară campania preventivă „SPEED” pe teritoriul statelor membre.

R.D.