2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 13:05
No menu items!

Peste 70 de bucureșteni cu traumatisme și luxaţii după ce au căzut pe gheață

spot_img

Peste 70 de bucureșteni cu traumatisme și luxații după ce au căzut pe gheață

Peste 70 de bucureșteni au avut nevoie de îngrijiri medicale, vineri dimineaţa, după ce au căzut şi au suferit fracturi, entorse, luxaţii sau traumatisme din cauza poleiului.

Potrivit managerului Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov, dr. Alis Grasu, în primele trei ore ale dimineţii, medicii de la ambulanță au avut 291 de solicitări, iar dintre acestea 46 au fost pentru suspiciuni de fracturi, entorse, luxaţii, iar alte 28 au fost pentru traumatisme prin cădere.

Pentru a evita accidente de acest fel, managerul SABI a făcut câteva recomandări. Astfel, ar fi bine ca doamnele să renunţe la încălţămintea cu toc şi să folosească ghete cu talpă din cauciuc cu striaţii adânci, tip bocanci. În cazul în care nu există o astfel de încălţăminte ar fi bine ca pe talpa încălţămintei să fie lipită o bandă adezivă sau, „deşi e mai puţin estetic”, peste gheată să-şi pună un ciorap. De asemenea, este recomandat mersul cu paşi mici, cu multă grijă.

„Atenţie la scări sau la locurile acoperite de zăpadă. Ambele pot fi adevărate capcane. De asemenea, în aceste zile, chiar dacă pare mai cald, iar străzile sunt adevărate patinoare, sunt recomandate mănuşile şi căciula pentru a proteja aceste zone în cazul unei evenuale căderi. Cel mai bine este ca, în cădere, să încercăm să protejăm capul şi coloana”, a adăugat medicul.

La Spitalul de Urgenţă Floreasca au ajuns 12 persoane cu fracturi, în media zilnică obişnuită, diferă doar modul în care se cade, potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, dr. Bogdan Opriţa.

„La spital s-au prezentat 12 persoane care au alunecat pe gheaţă. Cam atâtea persoane ajung zilnic la Ortopedie. Diferă doar modul în care au căzut. Unii cad de la înălţime, alţii din copac, alţii se împiedică sau alunecă pe gheaţă”, a mai spus Opriţa.

R.D.