-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:40
No menu items!

Peste 6.000 de persoane, supravegheate de polițiști în primele șase luni de la intrarea în vigoare a noului Cod penal

spot_img

Odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Penală, Poliția Română a adoptat măsurile necesare punerii acestuia în aplicare

coduri penale

Polițiștii au supravegheat peste 6.000 de persoane față de care au fost dispuse măsuri preventive neprivative de libertate, în șase luni de la intrarea în vigoare a noului Cod de Procedură Penală, se arată într-un comunicat IGPR transmis, duminică.

Poliția Română a luat măsurile necesare astfel încât persoanele față de care au fost dispuse măsuri preventive neprivative de libertate să fie supravegheate în conformitate cu noile prevederi procesual penale, intrate în vigoare la 1 februarie a.c.. Peste 6.000 de persoane față de care au fost dispuse măsuri preventive în conformitate cu prevederile Noului Cod de Procedură Penală au fost supravegheate de Poliția Română, în 6 luni de la intrarea lui în vigoare

Comunicat IGPR

Potrivit sursei citate, odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Penală, Poliția Română a adoptat măsurile necesare punerii acestuia în aplicare.

”Astfel, au fost operaționalizate Birourile de Supraveghere Judiciară de la nivelul IGPR, DGPMB și IPJ-uri, precum și compartimente de supraveghere judiciară la nivelul polițiilor municipale, altele decât cele reședință de județ. Aproximativ 600 de polițiști își desfășoară, la nivel național, activitatea în cadrul structurilor de supraveghere judiciară. Polițiștii verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară își respectă obligațiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanța competentă”, precizează IGPR.

Din dispoziția șefului Poliției Române a fost elaborată o metodologie privind supravegherea persoanelor față de care s-a dispus măsura controlului judiciar, controlului judiciar pe cauțiune sau arestului la domiciliu, pentru aplicarea, la nivel național, în mod unitar, a prevederilor legale și a fost dezvoltată o aplicație informatică pentru evidența acestora.

”În perioada 1 februarie — 31 iulie a.c., la nivel național au fost dispuse măsuri preventive neprivative de libertate față 6.091 de persoane, dintre care 1.715 au fost revocate, înlocuite sau au încetat de drept. Cuantumul cauțiunilor dispuse de organele judiciare, până la data de 31.07.2014, inclusiv pentru măsurile închise, a fost de 1.375.000 euro și 2.378.000 lei”, se mai arată în comunicatul citat.

În ceea ce privește cazurile în care măsurile dispuse inițial au fost preschimbate, ca urmare a sesizării organelor judiciare ce au dispus măsura de către organele de poliție responsabile cu supravegherea cu privire la nerespectarea obligațiilor sau săvârșirea de noi fapte, fie ca urmare a unor decizii pronunțate în diverse faze ale procesului penal, în 383 de cazuri, măsurile dispuse inițial de control judiciar au fost schimbate în 184 de cazuri cu arestul preventiv, 160 prin emiterea unui mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 22 de condamnări cu suspendare, 11 în arest la domiciliu, 2 în control judiciar pe cauțiune, 1 amânare a executării pedepsei, 1 internare într-un centru educativ și 1 internare într-un centru de detenție, precum și 1 măsură educativă.

De asemenea, mai arată IGPR, 78 de măsuri dispuse inițial de arest la domiciliu au fost înlocuite în 30 de cazuri cu măsura controlului judiciar, în 29 cu cea a arestării preventive, 15 au fost înlocuite cu mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 2 condamnări cu suspendare, 1 amânare a executării pedepsei și 1 internare într-un centru de detenție.

Totodată, menționează sursa citată, la 22 august, la nivel național se aflau în lucru, sub supraveghere judiciară, 4.507 persoane, respectiv 368 în arest la domiciliu, 4.102 sub control judiciar și 37 sub control judiciar pe cauțiune.

C.A.