Business-urile britanice vor să profite de fondurile structurale
Peste 50 de companii britanice vor vizita Bucurestiul pe 9 și 10 martie, ca parte a celei mai mari misiuni comerciale britanice în Romania de după 1989.
Inițiativa are scopul de a stimula tranzacțiile comerciale cu România și va fi condusă de Brian Wilson, ambasadorul comercial al UKTI (Agenția guvernamentală britanică pentru Comerț și Investiții), potrivit unui comunicat de presă.
”Vizita face parte dintr-un efort mai amplu care vizează dublarea tranzacțiilor comerciale ale Marii Britanii cu Europa Centrală și de Est la 30 de miliarde de lire sterline, pana în 2020. Reprezentanții companiilor britanice care vor vizita Romania sunt delegați ai GREAT Mega Mission 2015 și, pe durata a două zile, vor explora oportunitățile locale de afaceri, din sectoare strategice cum ar fi transport public, managementul resurselor de apă, mediu, energie nucleară, petrol și gaze naturale”, potrivit unui comunicat de presă.
Ambasadorul comercial Brian Wilson a evidențiat că România, ca multe alte state din zonă, are la dispoziție accesarea fondurilor europene – ”o resursă extraordinară de dezvoltare”.
”Este atât în interesul Marii Britanii, cât și al țărilor din ECE, ca industria britanică să joace un rol cheie în acest proces de modernizare. Fie că este vorba despre domeniul transportului, al managementului apei, cel nuclear sau de petrol și gaze, companiile britanice vor fi aici în cadrul GREAT Mega Mission 2015 pentru a identifica parteneri locali de afaceri, alături de care să își pună în aplicare proiectele și să își demonstreze experiența și expertiza”, a spus Wilson.
Din punctul de vedere al britanicilor, interesul de business se bazează pe resursele și oportunitățile de dezvoltare ale României, pe poziționarea strategică în regiune și pe potențialul angajaților din inginerie, IT, energie.