Noile modificări de pe piața muncii, respectiv automatizările, utilizarea crescută a roboților și a inteligenței artificiale, vor duce la pierderea a 5,1 milioane de locuri de muncă până în 2020 în primele 15 economii ale lumii, se arată într-un studiu realizat de ICM Unlimited.
Potrivit studiului, publicat, luni, în avanpremiera Forumului economic mondial de la Davos (Elveția), cele 7,1 milioane locuri de muncă care vor fi pierdute în următorii cinci ani vor fi compensate cu două milioane de locuri de muncă create în urma noilor modificări de pe piața muncii. Cele 15 economii acoperite de acest studiu acoperă aproximativ 65% din forța de muncă globală. Două treimi din locurile de muncă preconizate să fie pierdute ar urma să dispară în sectoarele administrativ și office, pe măsură ce mașinile inteligente vor prelua o parte din sarcinile de rutină, se arată în studiu.
Raportul „Future of Jobs” arată că în fiecare industrie vor fi pierdute locuri de muncă, însă impactul va varia, cele mai afectate urmând să fie sectoarele sănătății, energiei și serviciilor financiare. În același timp va exista o cerere crescută pentru anumiți specialiști, inclusiv analiști date și reprezentanți de vânzări specializați. De asemenea, femeile vor fi mai afectate decât bărbații pentru că locurile lor de muncă sunt concentrate în sectoare cu creștere mică sau în scădere precum vânzări, office sau administrativ. În timp ce în cazul bărbaților pentru fiecare trei locuri de muncă pierdute va exista un nou loc de muncă creat, în cazul femeilor peste cinci locuri de muncă vor fi pierdute pentru fiecare nou post creat.
Studiul a fost publicat înainte de Forumul economic mondial de la Davos, care în acest an se va concentra pe „cea de-a patra revoluție industrială”, precum și asupra modificărilor economice și sociale care vor apărea ca urmare a tehnologiilor digitale.
Emanuel Stan