4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 18:33
No menu items!

Peste 4.000 de euro pentru fiecare șomer de la Electrificare CFR

spot_img

linie-de-contact

Ministerul Transporturilor a propus alocarea a 4,5 milioane de lei  (peste un milion de euro) pentru plata venitului lunar de completare necesar în cazul angajaților care vor fi trimiși în șomaj de Electrificare CFR.

 La sfârșitul lunii august, Adunarea Generală a Acționarilor a CFR SA a aprobat programul de reorganizare, restucturare și eficientizare a activităţii Electrificare CFR SA prin reducerea unui număr de 250 de posturi. „Societatea Comercială Electrificare CFR a înregistrat în anul 2012 o depăşire a rezultatului brut, faţă de bugetul aprobat, din cauza nerealizării veniturilor din activitatea de furnizare a energiei electrice, astfel încât exerciţiul financiar în 2012 s-a încheiat cu o pierdere de 14.214 mii lei. Având în vedere cele de mai sus, precum şi cele prevă zute de Memorandumul din data de 27.12.2012 cu tema: <<Măsuri ce trebuie avute în vedere la elaborarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2013 ale operatorilor economici cu capital sau patrimoniu deţinut direct sau indirect de stat>>, s-a conturat necesitatea adoptării de urgenţă a unor măsuri pentru eficientizarea acestei activităţi, concretizate într-un program de restructurare întocmit de conducerea societăţii comerciale, care prevede un plan de disponibilizare aplicabil începând cu luna octombrie 2013″, se arată în nota de fundamentare a Hotărârii Guvernului privind aprobarea sumelor din bugetul asigurărilor pentru şomaj care vor fi alocate pentru plata venitului de completare în cazul persoanelor disponibilizate de la Electrificare CFR.

Un calcul simplu arată că Ministerul Transporturilor alocă aproximativ 4.000 de euro pentru fiecare viitor șomer de la Electrificare CFR SA.

Alexandru Maghiar