-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:35
No menu items!

Peste 4.000 de cazuri de abuzuri asupra copiilor au fost raportate la numărul unic 119 într-o singură lună

spot_img

În aproximativ o lună de la lansarea numărului unic pentru copii 119, peste 19.000 de persoane au apelat linia dedicată, iar dintre acestea 4.000 de apeluri au reprezentat cazuri reale, potrivit unui comunicat al Ministerului Familiei. Autoritățile iau în calcul extinderea acestui serviciu și pentru copiii și familiile din Diaspora.

Principalele aspecte sesizate la numărul unic 119 au fost abuzuri, neglijare, exploatare sau alte forme de violență asupra copilului. De asemenea, au fost sesizate și alte aspecte care pun în pericol viața copilului precum consumul de alcool în familie, cerșetoria, fuga de la domiciliu sau violența domestică.

La numărul unic 119 răspund reprezentanți ai direcțiilor județene de asistență socială și protecția copilului, angajați ai primăriilor sau consiliilor județene pregătiți și coordonați de Ministerul Familiei.

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a operaționalizat numărul unic național 119 destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului, în cadrul programului guvernamental „Din grijă pentru copii”. Numărul 119 este gratuit din orice rețea fixă sau mobilă și va fi operat de către consilierii direcțiilor de asistență socială și protecția copilului.

„Numărul unic pentru copii 119 și-a dovedit utilitatea, iar specialiștii în domeniul protecției copilului au intervenit în cazuri extrem de dificile care au fost raportate prin acest sistem. Amintesc doar cazul mamei din Constanța care s-a filmat în timp ce-și abuza copilul. Evaluarea la două luni de activitate a fost necesară pentru a vedea ce putem îmbunătăți la nivelul direcțiilor județene de asistență socială și protecția copilului. Vom analiza împreună cu specialiștii în domeniu posibilitatea extinderii sistemului pentru cazurile din afara țării. Avem o avalanșă de cazuri semnalate după apariția situației din Danemarca”, a declarat ministrul Gabriela Firea.

                                                                                                                Adina Silav