-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:00
No menu items!

Peste 350.000 de copii din Ucraina au beneficiat până acum de programul de asistenţă umanitară financiară al UNICEF

spot_img

Peste 350.000 de copii din Ucraina au beneficiat până acum de programul de asistenţă umanitară financiară al UNICEF. Programul „Spilno”, lansat la 31 martie 2022 împreună cu Ministerul pentru Politică Socială din Ucraina, a fost creat pentru a răspunde nevoilor familiilor cu copii, care se numără printre cele mai vulnerabile grupuri din Ucraina.

Familiile se pot înregistra pentru asistenţă şi pot primi un răspuns rapid printr-o platformă online, solicitanţii acceptaţi primind un grant necondiţionat, a transmis organizaţia, într-un comunicat oficial.

„Scopul programului este de a ajuta familiile aflate într-o situaţie de criză să facă ceea ce ei cred că este mai bine pentru copiii lor”, a spus Murat Sahin, reprezentant UNICEF în Ucraina.

Programul Spilno acordă prioritate familiilor cu trei sau mai mulţi copii şi celor care au cel puţin un copil cu dizabilităţi, pe întreg teritoriul Ucrainei. Grupul ţintă de beneficiari a fost bazat pe un raport privind sărăcia copiilor din 2020, care a constatat că 47% dintre familiile din Ucraina trăiau în sărăcie. Dintre acestea, 81% din gospodăriile cu trei sau mai mulţi copii trăiau sub pragul naţional de sărăcie, arată UNICEF.

„Programul UNICEF de asistenţă financiară a devenit un instrument eficient pentru sprijinirea familiilor cu copii în această perioadă extrem de dificilă şi pentru sprijinirea întregii ţări”, a declarat Oksana Zholnovych, ministrul pentru Politică Socială din Ucraina.

UNICEF este prezent în România şi în alte 190 de ţări şi teritorii pentru a promova supravieţuirea şi dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescenţă.

                                                                                                                    Adina Silav