4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 16:25
No menu items!

Peste 300 de oameni protestează la Mechel

spot_img
Peste 300 de oameni protestează la Mechel
foto: turdalive.ro

Peste 300 de persoane protestează în faţa fabricii Mechel din Câmpia Turzii, fiind nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile compensatorii.

În această situație se află 720 de foşti angajaţi ai fabricii, care au fost disponibilizaţi colectiv la începutul acestui an.

Directorul combinatului a acceptat să discute doar cu liderii de sindicat și cu câțiva dintre muncitorii care au fost trimiși în șomaj la începutul acestui an. La presiunea oamenilor, acesta a ieșit să vorbească mulțimii.

Oamenii ar fi trebuit să primească trei salarii compensatorii, iar sumele sunt diferite de la o persoană la alta, în funcție de vechimea fiecăruia.

Grupul rus Mechel a achiziționat în 2003 Combinatul de la Câmpia Turzii cu 5.700 de angajați, iar după repetate concedieri au rămas doar 360 de angajați care muncesc în singura secție.

Mechel a vândut active din România, pentru prețul simbolic de 52 de euro, companiei Invest Nikarom, controlată de două persoane cu cetăţenie rusă.

C.I.